Locaşurile sfinte zidite în epoca lui Ştefan cel Mare
28.12.2020
0
409
Locaşurile sfinte zidite în epoca lui Ştefan cel Mare

În ultimul deceniu al veacului XV au fost zidite: bisericile Sf.Ioan din Vaslui (1490), Precista din Bacău (1491), Sf.Nicolai Domnesc din Iaşi (1491-1492), Sf.Gheorghe din Hîrlău (1492), Sf.Nicolai din Dorohoi (1495), Sf.Nicolai din Popăuţi (1496), biserica mănăstirii Tazlău (1497). Ultimele locaşuri sfinte zidite în perioada domniei marelui domnitor au fost bisericile de la Borzeşti (1493 ‒ 1494), Războieni (1496), Piatra (1497 ‒ 1498). Biserica Sf.Paraschiva din Dolheşti este ctitorită de hatmanul Şendrea (1481). La 14 noiembrie 1497 Ştefan cel Mare asistă la sfinţirea noii biserici înălţate la Războieni, unde dezveleşte vestita pisanie.

Locaşurile sfinte zidite în epoca lui Ştefan cel Mare, ctitorite de el, de alţi înalţi dregători, mari boieri sau feţe bisericeşti, «reflectă nu numai importanţa pe care marele domnitor o acordă vieţii religioase, ci şi raportul exact în care acesta înţelegea să pună biserica moldovenească faţă de domnie: valoarea artistică a locaşurilor în care se închina voievodul, curtea sa şi supuşii săi, exprima forţa spirituală a religiei, iar această forţă este pusă în slujba ţelurilor urmărite de domnie.

După cum clădirile înseşi ale bisericilor se încadrează complexului de construcţii laice (cetăţi, curţi domneşti), ce exprimă puterea politica şi militară a suveranului ctitor» (D.Năstase, 1968).

Cele mai vechi monumente de pictură murală, ce s-au mai păstrat din epoca lui Ştefan cel Mare, sînt frescele bisericii din Dolheşti şi ale bisericii din Lujeni (1452 ‒ 1455).

Frescele bisericii din Lujeni «prezintă asemănări stilistice cu restul picturii moldoveneşti din vremea lui Ştefan cel Mare şi, în special, cu cea de la Bălineşti, executată în 1493 de cel mai de seamă pictor moldovean din secolul al XV-lea ‒ Gavriil Ieromonahul» (Sorin Ulea, 1968). Ansambluri remarcabile de veche pictură moldovenească prezintă bisericile de la Pătrăuţi (1487), Voroneţ (1488), Sf.Ilie (1488) şi Milişeuţi (1497), distrusă de austrieci în primul război mondial. Specialiştii în domeniu au constatat că la bisericile mănăstirii Voroneţ şi Sf.Ilie reprezentările evangheliştilor sînt reproduceri fidele după prototipurile gravate de Gavriil Uric în Tetraevanghelul său din 1429, fapt ce ilustrează continuitatea de tradiţie a picturii moldoveneşti din secolul XV.

Remarcabila unitate de principii decorative, stilistice şi iconografice, cît şi corespondenţele intime cu celelalte genuri de artă dovedesc că pictura din epoca lui Ştefan cel Mare nu reprezintă, aşa cum s-a afirmat deseori, suma unor influenţe din afară, ce s-ar fi încrucişat mecanic pe pămînt moldovenesc, ci, dimpotrivă, un fenomen profund autentic, crescut organic din climatul artistic moldovenesc.

Născută cu un secol mai bine în urmă şi ajunsă ‒ aşa cum o dovedesc miniaturile Tetraevanghelului din 1429 ‒ la o remarcabilă înflorire încă din prima treime a veacului al XV-lea, această pictură ne apare, încă de la primele ansambluri murale ce ni s-au păstrat din vremea lui Ştefan cel Mare, ca o şcoală naţională deplin constituită. Şcoala naţională de pictură moldovenească.

«Dacă vom aminti faptul că în pictura vremii lui Ştefan cel Mare nu există nici o singură compoziţie cu caracter monastic, va deveni evident că artiştii acestei vremi au fost cu totul străini de idealurile evazioniste ale monahismului. Dimpotrivă, arta lor a reflectat cu limpezime tendinţele şi aspiraţiile fundamentale ale poporului moldovenesc din veacul ai XV-lea, cristalizate în cele două principii politice călăuzitoare ale domniei lui Ştefan cel Mare: întărirea continuă a Statului Moldovenesc şi lupta împotriva turcilor pentru păstrarea independenţei.

Atît prin implicaţiile de actualitate politică, cît şi prin caracterul autohton al esteticii sale, pictura moldovenească din a doua jumătate a secolului al XV-lea a constituit un fenomen de cultură reprezentativ nu pentru un grup social restrîns (monahi sau mari feudali), ci pentru cele mai largi pături ale poporului Moldovei. Iată de ce această pictură constituie, în adevăratul înţeles al cuvîntului, o şcoală naţională» (S.Ulea). Şcoala naţională de pictură moldovenească.

Aptitudinile meşterilor zidari şi zugravi moldoveni de a înţelege că arhitectura şi pictura, cu toate că sînt două forme deosebite ale artei, pot şi trebuie să se înrîurească şi să se completeze, realizînd ansambluri artistice integre, «constituie o trăsătură fundamentală a esteticii pictorilor moldoveni din perioada clasică: secolele XV şi XVI. Din acest punct de vedere pictura moldovenească oferă unul din exemplele cele mai remarcabile din istoria artei medievale». Aserţiunea este într-o şi mai mare măsură valabilă pentru pictura exterioară moldovenească, care va înregistra realizări inegalabile în veacul XVI.

    Nu sunt comentarii

Conectați-vă pentru a scrie

×