Ştefan al III-lea cel Mare – fondator al literaturii istorice moldoveneşti
30.07.2021
0
429
Ştefan al III-lea cel Mare – fondator al literaturii istorice moldoveneşti
Prin politica sa de consolidare a Statului Moldovenesc, de afirmare a neatîrnării lui în contextul european, prin faptele sale de arme Ştefan cel Mare a determinat apariţia literaturii istorice moldoveneşti în limba slavonă.

Laolaltă cu legendele etnogenetice, cu creaţiile norodnice de evocare istorică, inscripţiile votive, însemnările pe marginile unor manuscrise religioase, pisaniile pe pereţii unor biserici, anumite scrisori, instrucţiuni voievodale, apoi primele scrieri cu caracter cronografic, păstrează pînă în zilele noastre mărturii despre situaţia etnică din perioadele respective pe un teritoriu cu hotare stabilite şi recunoscute. Ştirile despre viaţa şi faptele, despre activitatea domnitorilor, boierilor mari, ierarhilor, uneori şi despre îndeletnicirile pămîntenilor moldoveni (земляны молдавские), «constituie elemente caracteristice ale culturii naţionale moldoveneşti medievale».

Astfel de aspecte extrem de importante pentru istoria devenirii şi afirmării poporului moldovenesc precum constituirea etnosului moldovenesc, statornicirea Statului Moldovenesc, evidenţierea şi individualizarea moldovenilor în lumea răsăriteană neolatină sînt oglindite pe larg, multilateral şi convingător în Letopisania moldo-slavonă.

Este cu neputinţă a demonstra şi a fundamenta apariţia etnonimului moldoveni (din secolul XIII), istoria afirmării şi continuităţii de-a lungul a 700 de ani a comunităţii etnice moldoveneşti şi a Statului Moldovenesc (din sec. XIV), ignorînd dispreţuitor, cum se face pînă astăzi, primele noastre istorii – Letopiseţele moldo-slavone scrise în veacul al XV-lea.

Printre primele monumente istorice moldoveneşti scrise în perioada de pînă la Ştefan cel Mare este Pomelnicul mănăstirii Bistriţa, început la 1407, avînd titlul complet Aici se pomenesc binecinstitorii domnitori ai Ţării Moldovlahiei, care sînt ei – «formă originală nu atît a evenimentelor cît a istoriei eroilor Moldovei» (E.Russev).

În ultimul pătrar al veacului XV se scriu din porunca şi sub supravegherea lui Ştefan al III-lea cel Mare la curtea Moldovei primele istorii ale Moldovei – letopiseţele moldo-slavone, lucrări în veşmînt slavon, dar moldoveneşti după conţinut.

Cronografia oficială – ştefaniană, moldo – slavonă cuprinde prin operele ei istoria Moldovei de la descălecarea legendară a lui Dragoş (1352 ?), din 1359 pînă la 1590 – limita cronologică a Cronicii murale de la Suceava.

Letopiseţele domneşti moldo-slavone (ale lui Macarie (1504 – 1551), Eftimie (1541 – 1554), Azarie (1551 – 1574), preiau descrierea evenimentelor de la sfîrşitul domniei lui Ştefan cel Mare (1504). Astfel letopiseţele moldo-slavone acoperă istoria Moldovei din prima jumătate a veacului al XIV-lea pînă la 1590.

Cronicile moldoveneşti în limba slavonă, reflectînd apariţia şi statornicirea comunităţii etnice moldoveneşti, consolidarea şi afirmarea în contextul european a Statului Moldovenesc medieval, consemnează procesul îndelungat de coagulare a etnosului moldovenesc – rezultat al unor multiseculare migraţiuni multidirecţionale şi eterogene, al unei originale simbioze etnoculturale şi sociale, definitivate în arealul Carpato-Nistrean.

    Nu sunt comentarii

Conectați-vă pentru a scrie

×