”Unire” sau cotropire?…
28.06.2021
0
1234
”Unire” sau cotropire?…

 ”1600, mai. Mihai Viteazul alungă pe Eremia Movilă și ocupa Moldova, realizînd astfel prima unire a celor trei țări romî­ne”. («Istoria Romîniei în date”, București 1972, pag.130). La prima vedere, s-ar părea că e o simplă constatare a eve­nimentului istoric care a avut loc la 1600. Descrierea e făcută laco­nic, în stil științific, fără zorzoane sentimentale, cum și se cuvine unei ediții academice serioase. Că doar răsfoind orice altă carte de istorie, editată la București, mai cu samă, manualele școlare, cînd e vorba de «unire cu țara-mumă”, autorii acestora imediat prind aripi și zboară prin nouri, fără a mai ține sama de gravitația pămîntului și realitățile din jur. «Unirile” constituie o temă erogenă la autorii ro­mâni, iar toate descrierile, cu atingerea acesteia, duhnesc un spiri­tism spumant, îngemănat cu cel al șamanilor-vrăjitori din epocile primitive păgînești.

      În cazul de față avem o lucrare cu pretenții enciclopedice, plodul muncii unui solid colectiv de savanți-istorici în frunte cu re­putatul academician romîn, Constantin C.Giurescu. Lucrarea a fost autorizată de Academia Romînă. Iar academia de științe a unei țări, cum e știut, e instanța superioară care pronunță ultimul cuvînt al adevărului științific în orice domeniu.

      Prin urmare, după logica lucrurilor, mai curat adevăr decît cel citat în capul acestui articol despre ”prima unire” a Moldovei cu Valahia, nu-I găsești nicăieri…

      Să fie oare oare așa?

      Privit însă mai cu luare-aminte, «adevărul ” măsluit de către ultima instanță științifică din țara vecină, te podidesc un roi de ne­dumeriri și întrebări fără răspuns…

      Mai întîi, de unde naiba, prealuminații învățați bucureșteni contemporani au luat «țări romîne” la 1600? Pe cînd toate letopise­țele și scripturile din epoca medievală (originale, nu cele traduse și falsificate mai tîrziu de savanții români!) vorbesc într-un glas, cu prisos de amănunte, despre istoria Țării Moldovei, însă nicăieri nu se pomenește nici cu o silabă, cum că țara moldovenilor ar fi ”tară romînească”(?!). Nici în Valahia, în acele vremuri, nu se auzise nici un zvon de ”,tară romînească ”, iar locuitorii de acolo, de-ar fi auzit această sintagmă stranie, ar fi strîns nedumeriți din umeri, fă­ră a pricepe ce mîncare de pește ar mai însemna și asta…

      Și totuși, ce a fost în realitate în acel an de tristă pomină pen­tru poporul moldovenesc: unire sau cotropire?!

      Anul 1600, luna mai. Oastea munteană, condusă de Mihai Viteazul, năvălește asupra Țării Moldovei. O năvălire, ca toate nă­vălirile din acele vremuri medievale cumplite: cu foc și sabie, cu omoruri și pîraie de sînge, cu jafuri nestăvilite, armata munteană fiind lăsată să se întrețină din prădăciunile populației locale.

      „Boierimea moldoveană, speriată de acel om strașnic și de politica lui, s-a surghiunit de bună voie”. Adică, fugise din țară ca­re încotro. (Vezi, Dumitru Almaș ”Mihai Vodă Viteazul”, Editura științifică, București 1966, pag.60 ). „Omul strașnic” (adică, domnitorul muntean Mihai) se mai reține o scurtă habă de vreme cu oastea sa în teritoriul ocupat pînă cînd Eremia Movilă își strînge forțele și, ajutat de armata polonă, alungă din țară oștile agresoare. Falnicul voievod muntean e fugărit și urmărit pînă peste Olt. Scapă cu zile, refugiindu-se tocmai la Viena. Tronul Munteniei e ocupat de Semion Movilă, fratele domnito­rului moldovan.

      Nu era mai prielnică pentru zănaticul șoiman valah nici situ­ația din Transilvania, deși voievodul Gheorghe Basta, în urma unor hărțuieli militare nereușite cu muntenii, e nevoit să încuviințeze vremelnic suzeranitatea lui Mihai asupra țării sale. însă nu-și potoli ura și setea de răzbunare contra domnitorului agresor pînă cînd nu-I va vedea cu capul retezat.

      Pîndind momentul, cînd domnitorul pribeag se întorcea din Viena la Turda, unde se afla familia sa, îi organizează o ambuscadă cu ajutorul unui grup de călăreți sași și valoni. Acolo, pe cîmpia Turdei, la 19 august 1601 Mihai Viteazul e prins și pe loc i se taie capul.

      „Atît de mare era ura împotriva domnului, încât trupul lui a fost aruncat câinilor, iar capul a fost pus timp de trei zile pe hoitul unui cal”. (Manole Neagoe „Mihai Viteazul”, Editura „Europa No­va”, București 1994, pag.278).

      Nu credem, că Eremia Movilă i-ar fi „dăruit” dușmanului său o moarte mai blîndă, mai „frățească”, dacă „viteazul” voievod muntean n-ar fi dovedit calitățile sale de campion la fugă în mara­tonul de retragere a oștilor agresoare din teritoriul Moldovei.

      Iar acum, invităm cititorii, chiar și pe cei „de bună credință românească”, să ne răspundă la o întrebare de principiu: care om normal, teafăr la minte, va îndrăzni să afle în aventurile tragice ale domnitorului muntean, în barbarismul și sălbătăcia evenimentelor, descrise mai sus, măcar un fleac pe vîrf de ac din ceea ce moldove­nii și valahii, de la Papură-Vodă încoace, obișnuiesc a numi cu frumoasa voroavă unire?

      Să fie oare atît de naivi si prostănaci înaltele fete științifice din țara vecină, încît să nu priceapă înțelesul unor cuvinte simple și rudimentare din limba lor maternă? Că doar toate dicționarele explicative ale limbii romîne tăl­măcesc, aproape univoc, sensul termenului ”unire”acțiunea de a se uni și rezultatul ei; căsătorie”.

”Unit — 1)împreunat, îmbinat, reunit. 2)Care se află în ra­porturi strînse cu cineva, care este de acord, gîndește, acționează, simte la fel cu cineva.” (Vezi, ”Dicționarul limbii române moderne”, București 1958, pag.906).

Însăși expresia: ..Mihai Viteazul alungă pe Eremia Movilă și ocupă Moldova” … se bate cap în cap cu termenul ” unire”. Împreunarea (unirea) se face și poate perpetua numai prin atracție și învoire reciprocă, dar nu prin ” alungare ” și ” ocupație ”, domnilor academicieni romîni! Sau, poate, de bună samă, sînteți torochiți de ideea-trăsnet cum că populația moldovenească din teritoriul ocupat, terorizată și jefuită de oastea munteană, ar fi ”acționat, gîndit și simțit la fel” ca și agresorii străini?!

      Ce sentimente nutreau boierii moldoveni față de Mihai Vi­teazul și armata ocupaționistă munteană ne putem da seama din mărturiile de mai sus. Iar despre ”dragostea frățească” a domnito­rului muntean față de populația din teritoriile ”unite” ne povestește foarte convingător cronicarul Radu Popescu care, la 1729, scria: ”Mihai vodă (Viteazu) au supus domnia lui pâ turci, pâ moldoveni, pî unguri, de-i avea capâ nește mîgaripî toți”.(Asociația istorici­lor și politologilor ”Pro Moldova”, Istoria Moldovei, vol.I, Chișinău, 2016 p.67).

      Din păcate, minciuna, lansată de «generalii” academicieni din cetatea științei de pe Dîmbovița, a fost preluată neîntîrziat de întreaga armie de istorici români ca ordin militar care, cum e știut, nu se discută, dar se execută. Și s-a pornit potopul minciunii peste toată istoriografia românească despre ”legendarul ”Mihai Viteazul” și ”prima unire a țărilor romîne”…

Iată doar un exemplu…

      „Mihai Viteazul deschide in istoria poporului romîn o nouă epocă, care se va desfășura sub semnul marii lui înfăptuiri politice: Unirea țărilor Române.” (Istoria Românilor, manual pentru clasa a VII-a, autori: prof. univ. Hadrian Daicoviciu, prof. univ. Pompiliu Teodor, prof. loan Cîmpeanu; Editura didactică și pedagogică, Bu­curești, 1996, pag. 144). Pe lîngă osanalizarea deșănțată a lui Mihai Viteazul ca ,,una dintre marele personalități ale istoriei românilor din toate timpurile”,”militar inzestrat cu calități excepționale și diplomat ”, pe lîngă basnele, evidențiate cu litere mășcate de titlu, despre ”însemnătatea națională și internațională” (sic!) a domniei lui Mihai Viteazul, au­torii manualului le mai bagă cititorilor în minte și ideea că „unirea” de la 1600 a fost ,,o incoronare a unei indelungate evoluții istorice” (?!). Cu alte cuvinte, istoria romînilor nu e altceva decît istoria „unirilor”. Iar „gloriosului” voievod muntean (cu capul retezat, că­lare pe hoitul unui cal, se înțelege) nu i-a rămas decît ,,să încorone­ze ” acest proces ,,de indelungată evoluție istorică”.

      Că doar ce înseamnă în istoriografia romînească o minciună „frumoasă” care le-ar plăcea mult românilor și care n-ar avea ve­chime istorică, continuitate și tradiții seculare? La romîni так не бывает!

      Așadar, din chipul unui tiran sîngeros, agresor crud și neastîmpărat, mai avînd și un caracter de individ „fulgerat” și ,,izghit din botez” (un alter ego al legendarului Vlad Dracul), ,,om strașnic ”, temut și nesuferit chiar și de puținii boieri de la curtea domnească a Munteniei, istoricii fanteziști dîmbovițeni au măsluit o frumoasă icoană de închinăciune pentru poporul român. Cu această fantomă iconizată vrăjitorii români au tăbărît astăzi și în Republica Moldova.

      Mihai Viteazul n-a fost nici comandant de oști „excepțio­nal”, nici diplomat de talia domnitorului moldovan Ștefan cel Mare care, pe bună dreptate, a fost o personalitate văzută și prețuită în întreaga Europă, strateg politic și militar, iscusit diplomat, străjer de nădejde la porțile creștinismului european, mare patriot, apărător curajos și vigilent al țării și neamului moldovenilor, comandant de oști care ,, cu puține mijloace știa să dobîndească izbînsi mari” (N.Caramzin). Spre deosebire de Marele Ștefan, Mihai Viteazul, prin activi­tatea și faptele sale, a intrat în istorie ca agresor și răpitor de pămînturi străine. Mereu inițiator de incursiuni hoțești, prin sur­prindere asupra țărilor vecine, atacurile lui aveau un bun început, promițător de glorioase victorii, dar care, neapărat, se terminau cu înfrîngeri și prăbușiri rușinoase pentru voievodul muntean și țara sa. Nenorocul și nereușita îl pășteau pas cu pas și în interiorul țării.

      „Părăsit de boieri, părăsit de noroc, cu familia zălog în Transilvania” (acad.C.Giurescu), mai fiind lovit și de boala schizo­freniei (mania măreției), Mihai Viteazul ,,tocmai cînd era în culmea gloriei sale, de fapt plutea în gol ” (Dumitru Almaș „Mihai Vodă Viteazul”, București 1966, pag.68). Abia năpădise asupra țării Moldovei, la 1600, iată că fălosul domn muntean imediat își completase titulatura sa domnească cu numele țărilor agresate: „Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Valahiei, Ardealului și a toată țara Moldovei”… Era un obicei și o tradiție sfîntă a domnitorilor expansioniști valahi din toa­te vremurile. Dar să-l lăsăm pe nenorocitul domn medieval în pace. Căci bunul Dumnezeu avu grijă să-l pedepsească după legile Lui cerești, pe care le aflăm și în Sfînta Scriptură: cum ți-i fapta, așa și răspla­ta. Nu săpa groapă altuia,că singur vei cădea în ea.

      Să ne întoarcem la zilele noastre și la acei care din chipul unui tiran sîngeros, dușman înrăit al neamului și țării moldovenilor, aducînd mari suferințe străbuneilor noștri, au cioplit un idol iconizat și l-au adus pentru închinăciune copiilor noștri din școlile moldovenești, ,făcîndu-i să uite de suferințele strămoșilor, de Dumnezeu și de Patria lor”, cum s-a exprimat foarte nimerit o în­vățătoare de la liceul „Mihai Viteazul” din Chișinău.

      Ei bine, românii au tot dreptul să-și meșterească icoanele lor, să-l sfințească pe Satană și pe toți necurații de pretutindeni și pe cei ieșiți din neamul românesc — Mihai Viteazul, Ion Antonescu, Traian Băsescu și a.m.d. Dar noi, moldovenii, sîntem oare datori să ne în­chinăm și să le batem mătănii tuturor furiilor de neam românesc ca­re ne-au adus, ne mai aduc și astăzi suferințe și nenorociri?! Nu e oare un mare păcat?!

      Idolul născocit de oameni, ne învață Sfînta Scriptură, ,,este blestemat, deopotrivă și el, și cel ce l-a făcut… Pentru că închina­rea la idoli deșerți, care nici nu ar trebui pomeniți, este începutul și cauza a tot răului… Și din două părți va da pedeapsa peste ei, întîi, pentru că au cugetat greșit despre Dumnezeu, închinîndu-se idoli­lor și al doilea, pentru că vicleni fiind, au jurat împotriva adevăru­lui, disprețuind tot ce este sfînt”. (Biblia, înțelepciunea lui Solomon, cap.13-14).

      Îți vine să plîngi cu sughițuri, cu lacrimi mășcate cît oul de gîscă și amare ca pelinul, cînd vezi în ce hal se află integritatea mo­rală și sănătatea psihică a unor idolatri, scribi de istorie românească. Iată cum descrie Florian Cristescu, autorul monografiei ”Viața legendară a lui Mihai Viteazul”, atacul mișelesc prin sur­prindere a domnitorului muntean cu oștile sale asupra Moldovei și ciocnirile sîngeroase ce au urmat între forțele agresoare și oștenii moldoveni, strînși în pripă de Eremia Movilă: „Eremia Movilă cu un frate al său Simion Movilă se aflau în acea vreme la o nuntă, împreună cu oaspetele lor Sigismund Bathory… Avuseră mare no­roc că prinseseră veste la vreme și putură să scape și ascunzindu- se care pe unde nimeriră… După câteva zile cei trei nuntași se în­tîlniră la Suceava și izbutiră să ridice oaste moldovenească împo­triva lui Mihai. Dar oastea aceasta de Români adevărați era înflă­cărată de dragoste către marele Voievod Mihai și cu multă nerăb­dare aștepta să dea ochii cu acel arhanghel izbăvitor al neamului românesc.

      De aceea înainte de a începe lupta, pe cînd armata lui Mihai se apropia, toți ostașii moldoveni, în număr de peste cincispre­zece mii de voinici, punând cușmele în suliți strigară într-un glas: Trăiasca Mihai Voda! Și trecură cu toții de partea acestuia. Se îmbrățișeară Moldovenii cu Ardelenii și cu Muntenii — ca frați buni cum erau — și se sărutau și plângeau de bucurie, mulțămind lui Dumnezeu că le-au ajutat să-și strângă frăția laolaltă și preamărind numele lui Mihai”… (Florian Cristescu, ,,Viața legen­dară a lui Mihai Viteazul ”, Editura Porțile Orientului, 1997, pag. 99-100).

      Ați văzut o potlogărire și o schingiuire mai barbară a adevă­rului istoric?!

Asemenea ediții de pornografie «științifică” pentru copii, după 1990, au fost cărate din Romînia cu eșaloanele dincoace de Prut și băgate cu sila în bibliotecile școlare ca hrană spirituală pen­tru copiii moldoveni, servindu-le și unor dascăli românoizi cincicoloniști ca material didactic și instrument de zombaj idiologic al generației în creștere…

Gherasim Ghidirim

 

Sursa: https://terramoldaviae.wordpress.com/category/unire-sau-cotropire/

 

    Nu sunt comentarii

Conectați-vă pentru a scrie

×