Ştefan Moldovanu
02.07.2021
0
471
Ştefan Moldovanu

«Nici un domn înaintea sau în urma lui Ştefan cel Mare nu şi-a păstrat între moldoveni şi, pot zice, între romîni, un nume aşa de drag, aşa de curat, aşa de popular ca al lui.

Numele său răsună astăzi nu mai puţin, decît în frumoasele timpuri, cînd steagurile sale fîlfîiau falnic din vîrful Carpaţilor pînă la ţărmurile Dunării şi ale Mării Negre. Şi astăzi pe înaltul munţilor şi în adîncul văilor, în oraşe şi în sate, în palaturi şi în bordeie, pretutindeni numele său se pomeneşte cu mîndrie şi recunoştinţă…»

Acest fragment dintr-un text proslăvind faptele şi calităţile lui Ştefan cel Mare, publicat prima dată în 1845, a fost atribuit ulterior lui V.Alecsandri, I.Chirileanu, Alecu Russo… Adaptate, amplificate, aceste rînduri de glorie celui care a fost Ştefan cel Mare au devenit legendă, un bun spiritual la făurirea căruia au contribuit mai mulţi autori anonimi.

Acest crezămînt şi convingere colectivă a moldovenilor în faptele eroice şi calităţile morale ale marelui lor domn sînt împărtăşite – de mirare lucru! – şi de autorii străini. Avea deplină dreptate H.Ursu să constate: «Nici o personalitate europeană contemporană nu a întrunit o asemenea unanimitate în ce priveşte recunoaşterea marilor calităţi, ca principele domnitor de atunci al Moldovei».

La proslăvirea eroului lor naţional pe totdeauna o contribuţie valoroasă au adus-o autorii anonimi – creatorii populari, deci reprezentanţii întregului popor moldovenesc. În cele ce urmează vom reproduce numai unele fragmente din creaţia populară moldovenească pentru «a ilustra dragostea poporului Moldovan pentru Ştefan cel Mare» (H.Ursu).

Trebuie să arătăm că chiar şi în acele creaţii, care nu sînt consacrate Marelui Domnitor al Moldovei, în clipa de mare pericol pentru eroul principal, de exemplu, Codrean, în ajutorul lui vine Ştefan cel Mare.

În momentul de grea cumpănă, cînd, după ce l-a biruit pe han, «Codrean se pleca, şi nu mai putea»

…Pe la chindie

Vine Ştefan cu o mie

Calu-şi îndeamna

Armia-şi grăbea…

Şi cum ajungea

În Codri Tigheci

Pe drumul cetăţii

Trîmbiţa suna,

Suliţi fulgera

Şi cine îmi bătea?

Mări, tot moldoveni,

Rădăcina ţării…

Încrederea moldovenilor în domnitorul lor era atît de mare, că toţi cei apţi de luptă răspund la prima lui chemare şi-l urmează în bătălie:

Sar voinici mari, mititei

Din pădurile de tei,

Sar din codrii cei frunzoşi,

Se duc mîndri şi voioşi

După Ştefan gospodaru,

După Ştefan moldovanu.

(Frunzuleana nucului)

Adunîndu-şi oastea, Domnul Moldovei urmăreşte cum

Pe cel drum, pe cea cărare

Se zăreşte pară mare:

Vin turcii de prăpădesc

Pămîntul moldovenesc!

Ştefan Vodă, Dom cel Mare

Ca un zmeu şede călare

Şi mereu mi-i tot pîndeşte,

Şi pe noapte mi-i coseşte!

Şi mi-i bate, şi-i omoară,

De se duce vestea-n ţară!

Într-o altă variantă a acestui cîntec se relatează, de asemenea, că «turcii vin de prăpădesc pămîntul moldovenesc». Aici

Ştefan Vodă, domn cel mare

Ca un şoim îmi stă călare

Şi ziua ei mi-i pîndeşte,

Apoi noaptea mi-i coseşte;

El mi-i bate, mi-i omoară,

Să nu vie-n ţară iară,

Să prade, să jefuiască

Ţara noastră moldovenească.

(Frunzuleana nucului)

Legenda Ştefan Vodă şi turcii, culeasă de I.Chirileanu, conţine un fragment în care e condensată zbuciumata istorie a Moldovei. Căutînd mijloace pentru a-şi apăra ţara de turci, Ştefan Vodă cere povaţa unui Sihastru. «Ştefan îi istorisi toate de la început pînă la sfîrşit.

– Nu fi supărat, Măria ta! – Zise Sihastrul, după ce a ascultat cu luare aminte. –Multe lifte barbare au voit cu curgerea timpului să stingă pe moldoveni de pe faţa pămîntului şi să răpuie ţara asta, dar nu le-a fost dat să-şi ducă gîndul la bun sfîrşit, aşa că mai degrabă decît îţi poţi închipui ai să învingi pe turci şi ai să-i alungi cine ştie unde peste hotarele ţării».

În parabola Mintea moldovanului cea de pe urmă se povesteşte cum Ştefan cel Mare cu sfetnicii săi îi ademeneşte într-o căpcană pe turci. Iar atunci cînd turcii au crezut că «acolo-i gloata cea mare a norodului de oaste şi dădură năvală peste gîrlă… Moldovenii atîta aşteptau. Repede sar ca nişte lei paralei peste capul păgînului şi-l strivesc, şi-l buchisesc… Turcii s-au întors cu nespusă mînie în suflet şi mînioşi au rămas împotriva noastră pînă astăzi. Spun cei ce ştiu că de cîte ori se închină turcii, în loc de «amin», zic pînă în ziua de astăzi:

– Dă-mi, Doamne, mintea moldovanului cea de pe urmă!».

Într-o altă creaţie populară se spune că

Prin codrii de stejari

Trec puhuoaie de tătari…

Dar în priejma satului,

La ruptura dealului

De pe malul Nistrului

În desimea Codrului

Ştefan Vodă îi aşteaptă…

Oastea îşi salută Domnitorul şi comandantul suprem:

– Să trăiţi, al nostru tată

Ştefan Vodă, toţi te vadă!

Ştefan cel Mare îşi îndeamnă oştenii:

– Dragii mei, voinicii mei,

Mîndri toţi ca nişte zmei,

Vedeţi ţara cum ne-o arde

Păgînul cu-ale lui hoarde?

Hai în grabă, măi flăcăi,

Săriţi repede pe ei,

Hai la cap să le mai dăm

Şi Moldova să-apărăm!

Moldovenii sar, pornesc

Şi-n tătari se năpustesc…

(Trec puhoaie de tătari)

Despre luptele moldovenilor cu tătarii se relatează şi în legenda Poiana tătarilor: «Cînd se apropiară tătarii de ascunzătoarea moldovenilor o ploaie de săgeţi porni asupra liftelor. Tătarii… o croiră la fugă urmăriţi de săgeţile moldovenilor… Aşa scapă ţara de tătari.

Locului, unde s-a întîmplat ciocnirea între tătari şi săgeţile moldoveneşti, i-a rămas numele de Poiana tătarilor».

Conflictele între moldoveni şi poloni sînt oglindite în Oştirea leşască, Dealul leahului ş.a. Cînd a intrat mişeleşte în Moldova «mare oştire leşască»

La Suceava Domnul Sfînt

I-a simţit şi jurămînt

Pus-a ca să mi-i robească

Şi-n Ţara Moldovenească

Să-i înveţe a mai călca

Fără voie de la Sfinţiia sa.

Mi-i înjugă ca pe boi

Mi-i toarnă la arat

La arat, la semănat,

Ca în veci să pomenească

Bătaia moldovenească

Şi mînia Sfinţiei Sale

A lui Ştefan Domn cel Mare!

O altă realitate istorică şi anume, că «în timpurile vechi moldovenii aveau foarte mult de suferit nu numai din partea păgînilor, ci şi din partea creştinilor vecini, şi, mai ales, din partea ungurilor şi a leşilor, care nu o dată voiau să pună mîna pe Moldova şi să se facă stăpîni peste dînsa», ‒ de asemenea îşi găseşte oglindire în creaţia populară moldovenească. În legenda Dealul Leahului se spune că « moldovenii nu ştiau ce să mai înceapă şi ce să facă de răul acestor popoare neastîmpărate şi făloase… De multe ori le trăgeau şi moldovenii cîte-o sfîntă bătaie»…

Din legenda Pusnicul Silvestru aflăm că printre «creştinii care duşmăneau mereu pe moldoveni erau şi leşii…».

Subiectul legendei istorice Ştefan Vodă şi ungurii îl constituie lupta de la Baia (1467), aşa cum a alcătuit-o, a memorizat-o şi o transmite din generaţie în generaţie însuşi poporul moldovan. «… Soseşte o veste la Suceava că ungurii se sculară iară asupra moldovenilor şi voiau să intre cu toată oastea lor în Moldova… Ştefan chemă îndată pe toţi sfetnicii şi pe toţi căpitanii de oaste şi se sfătui cu dînşii… În cîteva zile o mulţime de ostaşi era strînsă la Suceava. Feciorii cei mai voinici, mai iscusiţi şi mai isteţi, ieşiră întru ajutor… Pe timpul acela feciorii erau voinici şi inimoşi nu ca feciorii din zilele noastre… Atunci cînd auzeau că turcii ori tătarii, ori ungurii, ori alţi păgîni şi duşmani au intrat în ţară şi voiesc s-o prade… cît ai bate din palme erau pe drum, gata de a da piept cu orişicine şi să-şi pună chiar şi viaţa pentru ţară şi legea lor, că pe atunci mergea treaba altfel!…»

Urmează un apel la memoria şi faptele strămoşilor:

«Moldovanul de pe timpul acela nu se lăsa ca acum călcat în picioare de orice venetic ticăit şi flămînd… Ci spunea duşmanului, odată şi pentru totdeauna, să nu-şi facă de lucru cu dînsul, dacă nu i-i voia să audă cîntîndu-i cucoşii din cer şi dacă li-i voia să mai vadă sfîntul soare.

Aşa era moldovanul de pe acele vremi!»

Vasile Stati, cartea ”Moldovenii nu-s romîni!”

SURSA: https://terramoldaviae.wordpress.com/.../stefan-moldovanu/ 

    Nu sunt comentarii

Conectați-vă pentru a scrie

×