MAREA INVAZIE ROMÎNEASCĂ
02.12.2020
0
946
MAREA INVAZIE ROMÎNEASCĂ

1. Pohte romîneşti nemărginite

Marea – şi nesfîrşita! – invazie romînească în Moldova a început înainte de Marea invazie tătară. Dacă ar fi să credem năzbîtiilor din Istoria Romîniei în date (1973), din DRH D., vol. I, din alte culegeri tare romîneşti, de acum la începutul veacului XIII «romînii» au dat buzna – cu şapte ani înainte de tătari! – în regiunea Milcoviei (sud-vestul Moldovei). Astfel, «romînii» i-au şmecherit şi pe tătari! Aceşti, cică, «romîni» încă de pe atunci erau atît de mulţi («romînul e mult ca iarba», socotea N.Iorga), că în scurt timp localnicii (strămoşii moldovenilor) au fost asimilaţi, «făcîndu-se una cu acei romîni, un singur popor», cum scria papa de la Roma în 1234 unui principe maghiar. Aceasta a fost prima acţiune de «romînizare» – pohtă veşnic nesăturată a basarabilor/ungrovlahilor, făcuţi «romînii» în secolul XIX. Procesul a fost comentat de C.C.Giurescu, Al.Rosetti, A.Armbruster ş.a.; a se vedea şi Istoria Moldovei. Chişinău, 2014. P. 22 – 23.

Către sfîrşitul veacului XIV tătarii părăsesc sudul Moldovei şi Roman se intitulează în 1392 «singur stăpînitor, domn şi voievod al Ţării Moldovei din munte pînă la mare».

Dispariţia năvălitorilor tătari a stîrnit pohtele năvălitorilor «romîni». Şmecheranii «romîni» au socotit că e momentul potrivit pentru a se băga iarăşi în treburile Moldovei. La 1400 Mircea cel Bătrîn, «господин Угровлахийской Земли», rebotezat şmechereşte în veacul XX «domn al Ţării romîneşti», năvăleşte în Moldova şi îl detronează pe Iuga voievod. Cum notează Istoria Romîniei în date, «îl ia pe Iuga voievod la sine»...

Năpustirea ungrovalahului Mircea cel Bătrîn asupra ţării de la răsărit de Carpaţi în 1400 marchează declanşarea unei nesfîrşite invazii romîneşti în Moldova. În 1600 Mihai Viteazul, cel mai «lăţit» domn al Ungrovlahiei, răcnea într-o rumînască părfăctă: «Moldova şi Ardealul pohta ce am pohtit! Din 1400 pînă în 1661 s-au înregistrat «40 de situaţii conflictuale între Ungrovlahia/Valahia/Muntenia şi Moldova» (C.Mihăescu-Gruiu. Bucureşti, 1998).

Din 1917 pînă în iulie 1941 Romînia regală de 4 (patru) ori a năvălit asupra Republicii Moldoveneşti. În anii 1918 – 1940 ocupanţii romîni au desfăşurat o drastică campanie de romînizare totală a moldovenilor. Ultima năvălire războinică a romînilor asupra Moldovei s-a produs la 22 iunie 1941. În 1990 guvernul romînesc «a montat una din cele mai secrete acţiuni «Libertate pentru Basarabia» (Iu.Chifu).

La 27 august 1991 conducerea Romîniei a declanşat oficial Invazia politico-administrativă şi ideologică în Republica Moldova, urmărind aceleaşi scopuri, ca în 1234, testate în 1918 – 1940, 1941 – 1944, de romînizare a moldovenilor pentru «a-i face una cu romînii», ca apoi, şmechereşte, să motiveze prefacerea Republicii Moldova în «provincie romînească»...

2. Acutizarea sindromului inferiorităţii naţionale romîneşti

Un paradox al zilelor noastre este că lipsa dovezilor trebuitoare pentru justificarea unui fenomen (acţiune politică, eveniment anunţat, prezumţie teoretică) este compensată de înflarea propagandist-ideologică a acestuia, prin declanşarea unei asurzitoare campanii PR. Cu cît mai puţine dovezi, cu atît mai tare se vociferează. Cu toate că gradul de decibelizare nu contribuie la stabilirea adevărului, ci la debilizare. Mărturii ale acestei practici ne sînt declaraţiile lui T.Băsescu despre «romînitatea» moldovenilor, hotărîrea Parlamentului romînesc prin care vlahii din Bulgaria şi Serbia au fost declaraţi «romîni». Şi punctum!

Potrivit Recensămîntului din 2004, Republica Moldova avea 3 383 332 de locuitori (fără raioanele din stînga Nistrului). Dintre aceştia 2 564 849 (75,8%) s-au declarat moldoveni; 282 406 (8,4%) – ucraineni; 201 218 (5,9%) – ruşi; 147 500 (4,4%) – găgăuzi; 65 662 (1,9%) – bulgari... 73 276 (2,2%) de cetăţeni ai Moldovei s-au simţit romîni. Cum s-ar zice, să fie sănătoşi!

Însă această realitate etnică a zguduit din temelii clasa conducătoare romînească, în primul rînd căpetenia ei T.Băsescu – toţi suferind chinuitor de o boleşniţă veche: sentimentul inferiorităţii naţionale. Năzuind să atenueze cît de cît acutizarea acestui beteşug – inferioritatea naţională, T.Băsescu, ajuns preşedinte al Romîniei, a declarat canalului romînesc Realitatea tv: «În Republica Moldova avem (sic!) cîteva milioane de romîni acolo... Patru milioane şi jumătate. Da.» (Timpul, 14.01.2005). Astfel, potrivit calculatorului romînomare al lui T.Băsescu, în Republica Moldova locuiesc 4 500 000 de «romîni»! Cu un milion mai mult decît toată populaţia multinaţională a Moldovei!

Curios, cum ar reacţiona T.Băsescu, dacă bulgarii, găgăuzii, evreii, ruşii, ucrainenii din Republica Moldova, dar, mai întîi, moldovenii i-ar declara pe toţi romînii romîneşti – ţîgani?!

În continuare vom urmări cine şi cum a aţîţat pohtele romîneşti, pornind Marea invazie romînească? Vom încerca să aflăm: a existat oare «Romînia» pînă în veacul XIX? Au existat oare «romîni» la sud de Carpaţi şi ce fel de «rumîni»?!

3. Ţară cu nume de împrumut

Principatele Unite Moldova şi Valahia (denumire legiferată de Conferinţa de la Paris din 19.08.1858) au fost proclamate independente datorită Rusiei – în urma semnării la 19.02.1878 a Tratatului ruso-turc de la San Stefano. În iunie a aceluiaşi an – 1878 Congresul internaţional de la Berlin a confirmat independenţa acestui stat – Principatele Unite Moldova şi Valahia (fără Bucovina) şi i-a îngăduit, cu acordul Porţii Otomane, să se numească «Romînia». În iunie 1878! Pînă atunci ţara de la sud de Carpaţi de-a lungul a 532 de ani, cel puţin pînă în 1862, în actele sale oficiale se numea Басарабска, Transalpinia, Угровлахия, Влашкя, Валахия, Muntenia... Place aceasta sau nu istoricilor, politicienilor, publiciştilor şi învăţătorilor romîneşti, dar ţara de la sud de Carpaţi mai multe veacuri în şir a întrebuinţat un nume de împrumut, născocit de străini: «Угровлахия/Унгровлахия».

Încă în 1933 istoricul romîn P.Panaitescu a demonstrat că ţara de la sud de Carpaţi nu s-a numit «Valahia»: ea avea un nume de împrumut născocit de străini. Domnia acestei ţări «în actele slavone, singurele acte interne din cancelaria statului din veacul al XIV-lea pînă în al XVII-lea, se numea slavoneşte «Угровлахия», iar mai scurt, în titlul din interiorul documentelor ‒ «Влашкя Земля»... Numele acesta ‒ «Угровлахия», se ştie, a fost dat de Patriarhia grecească de la Constantinopol. Cînd, la 1359, s-a înfiinţat o mitropolie la Argeş, capul bisericii ortodoxe din Bizanţ, care cunoştea o altă Vlahie ‒ acea din Peninsula Balcanică, a numit noua eparhie, spre a face deosebirea clară ‒ a Ungrovlahiei, adică a Vlahiei dinspre Ungaria. Dovadă că aşa stau lucrurile, este şi faptul că atunci, cînd patriarhia a înfiinţat încă o mitropolie la Suceava, a numit-o întîi a Rusovlahiei, adică a Vlahiei dinspre ruşi. Dar acest din urmă nume nu a fost menţinut, întrucît Principatul dintre Carpaţi şi Nistru avea un nume al său, care nu dădea loc la nici o confuzie: MOLDOVA, pe cînd ţara de la sud de Carpaţi însemna «Vlahia» şi se putea confunda cu celelalte Vlahii (P.Panaitescu. Numele neamului şi al ţării noastre, 1933//Interpretări romîneşti, 1994. P. 77).

Aşadar, place aceasta sau nu place istoricilor şi politicienilor romîni, ţara lor aproape două veacuri şi-a luat şi s-a folosit de un nume de împrumut. Din 1359, «de la biserică, de la mitropolie, numele de Ungrovlahia, făcut de Patriarhia de Constantinopol, a trecut la cancelaria slavonă ca nume al statului» (idem. P. 78).

Această realitate confirmă, o dată în plus, concluzia istoricului romîn Lucian Boia: «Indiferent de originea lor (neo)latină, romînii (corect: basarabii/transalpinii/ungrovlahii/ muntenii) evoluează pînă spre 1600 într-un mediu cultural predominant slavon» (L.Boia. Istorie şi mit..., 2011. P. 145).

4. Basarabi/ungrovlahi/munteni, care nu ştiau că vor fi «romîni»

De necrezut, dar către a doua jumătate a veacului XIX toate ţările vecine aveau denumiri vechi, înrădăcinate de-a lungul mai multor veacuri: Bulgaria, Moldova, Ungaria, numai ţara de la sud de Carpaţi aşa şi nu se dumirise, cum să se numească: Basarabă? Transalpinia? Ungrovlahia? Valahia? Muntenia?

Nemaipomenit! Toţi oamenii cumsecade şi care pot citi cunosc această realitate, numai istoricii, politicienii, publiciştii şi învăţătorii tare romîneşti cu încăpăţinare de asini se fac a nu vedea aceste evidenţe!

Cuvîntul Rumúnia prima dată apare în 1816 într-o carte a lui D.Philippide, scrisă în limba greacă veche şi apărută la Leipzig. Ungrovlahii/muntenii au aflat despre aceasta abia în 1873 de la B.P.Haşdeu (Istoria critică..., vol. I).

Adjectivul «rumînească» se documentează «abia la începutul veacului XIV», în 1521, într-o scrisoare particulară (E.Stănescu. «Romîn ‒ romînesc» în textele romîneşti din veacurile XVI ‒ XVIIMărturii interne, 1964. P. 969 ‒ 970). Prin urmare, 200 de ani în şir (1330 ‒ 1521) domnitorii şi populaţia ţării sud-carpatice ‒ basarabii, transalpinii, ungrovlahii habar n-aveau despre careva misterioşi «romîni», despre o nu se ştie ce «romînească».

Altă menţiune ocazională a adjectivului «rumînească» apare o sută de ani mai tîrziu, la începutul secolului XVII, în 1602, de asemenea într-o scrisoare particulară. Aşadar, toată «rumînitatea» ţării şi a populaţiei de la sud de Carpaţi se bazează numai pe două menţiuni ocazionale din două scrisori particulare, a doua scrisă la 100 de ani după prima.

Vorba ceea: cu o rîndunică, şi chiar cu două, nu se face primăvară!

Examinarea istorică, etnică, lingvistică a surselor scrise, cunoscute pînă în prezent, mărturiseşte, fără umbră de tăgadă, că toată «rumînitatea» populaţiei şi a ţării de la sud de Carpaţi de-a lungul a 400 de ani , pînă la 1716 (Istoria ţării rumîneşti de C.Cantacuzino), se întemeiază numai pe două scrisori particulare din 1521 şi 1602.

Academicianul E.Stănescu a fost constrîns să recunoască: «Istoria propriu-zisă a termenilor «romîn, romînesc», bazată pe izvoare romîneşti, este relativ nouă; de fapt ea se deschide odată cu începutul răspîndirii scrisului în limba romînească» (E.Stănescu. Op. Cit. P. 971).

Prin urmare, despre apariţia «romînimii» ca temelie a doctrinei romînismului veşnic şi pretutindeni se poate vorbi numai din deceniul al doilea al veacului al XVIII-lea! Mai precis: din jumătatea doua a secolului XIX!

Nicolai Iorga sublinia în mai 1912: «Romînia în 1812 nu exista!... Şi nu se gîndea nimeni că o «romînie» ar fi cu putinţă». Cum reamintea L.Boia în 2002: «La 1800 nu exista nici cuvîntul «romînia»!

În pofida acestor realităţi istorice şi etnice evidente şi general cunoscute, mulţi istorici tare romîneşti plodesc şi impun societăţii baliverne despre nişte misterioşi «romîni» apăruţi la începutul mileniului al doilea, îndată după anul 1000!

Istoricul romînesc V.Spinei într-o carte groasă cu un titlu planetar Universa valachica. Romînii în contextul politic internaţional de la începutul mileniului al II-lea (Chişinău, 2006) declară: «Romînii s-au numit pe sine cu un nume provenit de la «romanus»... Romînii sînt singurul popor neolatin, care a existat pînă în zilele noastre şi au păstrat numele strămoşilor din Peninsula Apenină...»

Cu toate că nimeni nu ştie despre existenţa a niscaiva misterioşi «romîni» şi a niscaiva «ţară romînească» pînă la începutul veacului XVIII, academicianul E.Stănescu a intuint «O creştere continuă a frecvenţei folosirii termenilor «romîn ‒ romînesc» în secolele XV ‒ XVII» (E.Stănescu. Premisele medievale ale conştiinţei naţionale romîneşti. Mărturii interne. 1964. P. 777). Dacă excludem, în numele examinării obiective, menţiunile din textele apărute peste hotare (în Ungaria), declaraţia lui E.Stănescu despre o niscaiva «creştere a frecvenţei folosirii termenilor «romîn ‒ romînesc» devine ridicolă.

Situaţia triadei, frecvenţa întrebuinţării termenilor «romîn ‒ romînesc ‒ Romînia», prezenţa acestor cuvinte în actele oficiale interne ale ţării sud-carpatice este jalnică, trezeşze sentimente de compătimire autorilor, care au făcut carieră, proslăvind această absenţă.

Din 354 de menţiuni ale ţării sud-carpatice, fixate în culegerea academică de acte oficiale DRH B. Ţara romînească. Vol. I (1247 ‒ 1500) nu există nici una «romînească»! În 293 de cazuri această ţară este numită de cancelaria ei de stat «Угровлахийская», «Угровлашская»...

Denumirile oficiale ale ţării sud-carpatice cu o populaţie anonimă confirmă că titlul «Ţara romînească» nu este atestat de nici un document! Deci această denumire «ţara romînească» este falsă. O banală şmecherie academică romînească.

Termenul artificial «ţara romînească» este o născocire din veacurile XVIII – XIX pentru a astupa, ca mîţa cu laba, lipsa oricărei «romînităţi» a acestei zone. Pornind de la realităţile etnice, politico-geografice fixate în actele oficiale pînă în 1500 şi mai tîrziu, denumirea ţării de la sud de Carpaţi este Угровлахия, adică Ungrovlahia, Valahia Ungurească!

5. Numele Moldova este cunoscut din veacul XI

Pentru comparaţie, vom reaminti:

- toponimul Moldova (Moldavia, Moldauia) «teritoriu hotărnicit, provincie» este fixat în 1086 în actele regelui Boemiei Vratislav (Е.Паскарь. Неизвестная Молдавия, 2014);

Молдавия «ţară» în forma Молдовлахия este menţionată în 1245 într-o gramotă a ţarului valahobulgar Ioan Căliman Asan (Е.Паскарь. Неизвестная Молдавия, 2014);

Civitas Moldaviae «cetatea, capitala Moldovei» este cunoscută din 1334 (Istoria Romîniei în date, 1973);

Terra Moldaviae «Ţara Moldovei» se comentează în actele regilor Ungariei la 1360, 1365 şi mai tîrziu; precum şi în cronicile maghiare, începînd cu 1360;

Terra Moldaviae «Ţara Moldovei» este fixată în primul act (păstrat) din 1384 al Cancelariei Moldovei, semnat de Petru I Muşat (şi în alte documente moldoveneşti oficiale în limba latină);

Земля Молдавская este menţionată din 1392 într-o gramotă a lui Roman voievod şi în majoritatea covîrşitoare a actelor Moldovei pînă la începutul secolului al XVIII-lea;

Ţara Moldovei, Moldova este menţionată în toate actele Moldovei în limba moldovenească, inclusiv în gramotele domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1862);

Земля Молдавская «Ţara Moldovei» este înveşnicită în toate letopiseţele moldo-slavone din veacurile XV – XVI ;

Ţara Moldovei, Moldova este descrisă, comentată, cîntată, plînsă în toate istoriile Moldovei în limba moldovenească de la Eustratie Logofăt (1630), Grigore Ureche (1635) pînă la Manolache Drăghici: Istoria Moldovei în 2 tomuri (Iaşi, 1857)...

6. Cum şerbii/iobagii au devenit «romîni»

Deosebit de dramatică şi amară este evoluţia multpătimitului cuvînt «rumîn»...

Actele interne din primul tom DRH B. Ţara romînească (1247  1500), cum se ştie, nu divulgă numele etnic al locuitorilor. Nici un act oficial, emis de cancelaria Ţării basarabilor/Transalpiniei/Ungrovlahiei pînă în 1500, nici o dată, nici într-o gramotă nu face măcar vreo aluzie la ceva ce ar conţine radicalul rom  , nu pomeneşte de vreun «rumîn» etnic sau de ceva «romînesc»... Mai mult, un număr însemnat de acte, iscălite de căpeteniile ţării sud-carpatice, sînt anonime: semnatarii nu ştiu ori ascund, sau, poate, le este ruşine de numele ţării, pe care o stăpînesc: nu-i arată numele. Semnatarii sînt voievozi, «domni» ai nu se ştie cărei ţări cu populaţie anonimă! Probabil, din pricina că locuitorii ţării sud-carpatice încă nu închegaseră ‒ către începutul secolului XVI! ‒ o colectivitate cu conştiinţă etnică.

Pînă la sfîrşitul veacului XVIII cuvîntul «rumîn» avea sensul «şerb, iobag, ţăran aservit». Despre aceasta mărturisesc documentele cancelariei basarabilor/ungrovlahilor, inclusiv din vremea domniei lui Mihai Viteazul (1593 ‒ 1600), Matei Basarab (1632 ‒ 1654), ale altor domnitori basarabi/ungrovlahi. Statutul social al rumînilor (холопы), rumînia, ca orînduire feudală a Ţării Basarabilor/Ungrovlahiei, au fost cercetate de către academicianul C.C.Giurescu în cunoscutele sale lucrări. Semnificaţiile noţiunilor rumîn (холоп), «şerb, iobag, ţăran aservit»; rumînie «stare de rumîn, iobag, şerb» sînt atestate, în mod firesc, în dicţionarele romîneşti ale lui L.Şăineanu (1896), I.-A.Candrea (1930), în DEX (1998)...

Reminiscenţe ale realităţilor social-semantice ungrovlahe rumîn (холоп) «iobag, şerb, ţăran robit»; rumînie «şerbie, iobăgie, înrobire»; a rumîni «a înrobi», «a lega ţăranul de moşia stăpînului» («legătura» lui Mihai Viteazul) au fost semnalate şi la unii autori moldoveni: румын ый царанул, еу сынт боер молдован! Inimosul antiunionist Nicolai Istrati amintea în 1856: «Pînă în urmă cu cîţiva ani numele de «romîn» era o insultă chiar pentru «romînii» înşişi»... (Apud A.Cioflâncă, 2001).

În căutarea de «sînge nobil» (roman!), în zadarnicele încercări de a adeveri cumva «originea nobilă», îmbătaţi de iluzia «De la Rîm ne tragem», închipuitele «progenituri de origine romană» ‒ cronicarii munteni de la sfîrşitul veacului XVII ‒ începutul celui XVIII, anumiţi valahi, ardeleni şi chiar moldoveni, care au vizitat în prima jumătate a secolului XIX diferite şcoli din Viena, Roma, Paris, Lvov ş.a. Au desfăşurat o totală campanie de latinizare a orice, în primul rînd, a limbii. Una din primele jertfe ale romanomaniei a devenit termenul rumîn (холоп) «iobag, şerb»: a început roman ‒ izarea lui forţată. Pe cale artificială ‒ livrească, propagandistică pătura declasată a societăţii ungrovlahe ‒ rumînii (холопы) ţărani robiţi, marginalizaţi au fost prefăcuţi romîni şi declaraţi «urmaşi direcţi ai romanilor».

Subliniind că «moldovenii să osăbesc de să răspund: moldoveni», cronicarul muntean C.Cantacuzino declara la 1716: «Iară noi, rumînii, sîntem adevăraţi romani şi aleşi romani în credinţă şi în bărbăţie...»

Şi, ca totdeauna la ungrovlahi/valahi/munteni, au început cu roman-izarea limbii: limba rumînilor a fost declarată limbă romînească. Cum a demonstrat lingvistul romînesc V.Arvinte, «în 1838 în Valahia apare expresia «лимба ромыняскэ», dar se păstrează şi cealaltă formă ‒ «румыняскэ»... (V.Arvinte. Romîn, romînesc, Romînia. Bucureşti, 1983. P. 38).

Despre lipsa denumirii «Romînia» şi a etnonimului «romîni», despre prefacerea tîrzie (în jumătatea a doua a secolului XIX) a rumînilor (холопы) «şerbi, iobagi, ţărani înrobiţi», în romîni, care ar fi, cică, «singurii urmaşi direcţi ai romanilor», au scris Al.Russo, M.Kogălniceanu, V.Alecsandri, N.Istrati, P.Panaitescu, M.Sadoveanu, N.Iorga, C.Tagliavini, V.Arvinte...

Chiar însuşi preşedintele Romîniei, după diferite declaraţii antimoldoveneşti, a fost constrîns să recunoască existenţa multiseculară în istorie a moldovenilor, să constate lipsa etnonimului «romîni» pentru valahi. În cuvîntarea sa de la Vaslui (13.01.2004) I.Iliescu a declarat: «În evul mediu organizaţia de stat dădea denumire poporului corespunzător: moldoveni (celor de la răsărit de Carpaţi), valahi» (celor de la sud de Carpaţi). Declaraţia este pe cît de arogantă, pe atît de agramată. În primul rînd, «în evul mediu» sud-carpaticii se numeau basarabi/transalpini, dar, mai des ‒ ungrovlahi. În al doilea rînd, declaraţia lui I.Iliescu cum că «a folosi astăzi, la începutul mileniului III, atare denumiri este un anacronism» (părere învechită, mucegăită) ‒ este de o uluitoare agramaţie pentru o persoană de aşa rang. Potrivit erudiţiei (şi logicii) romînomari a lui I.Iliescu, austriecii, englezii, bulgarii, elenii (grecii), moldovenii, polonezii, portughezii, egiptenii, francezii şi alte popoare au încremenit la mentalitatea etnostatală primară ‒ învechită, mucegăită, cu denumiri de stat şi etnonime multiseculare. Spre deosebire de romînii făcuţi artificial, pe cale livrească în jumătatea a doua a secolului XIX ‒ popor arhimodern, arhiluminat, cu conducători nu mai puţin moderni şi arhierudiţi ca I.Antonescu, N.Ceauşescu, I.Iliescu, T.Băsescu...

7. Cum am fost aşa rămînem: moldoveni!

Există în Romînia şi savanţi cu respect faţă de fapte şi cu ruşine faţă de public. Reputatul istoric romînesc Lucian Boia reactualizează cu bărbăţie ‒ în mediul romînesc! ‒ nişte adevăruri străvechi: «Moldovenii ştiau ‒ şi ştiu! ‒ prea bine, că vorbesc cam la fel cu muntenii..., ceea ce însă nu i-a înpiedicat să-şi spună timp de secole moldoveni şi nu «romîni», cum îşi spun şi astăzi moldovenii din Republica Moldova...» (L.Boia foloseşte «romînii» pentru «muntenii» şi «Basarabia» pentru «Republica Moldova», ceea ce demonstrează că încă nu s-a debarasat de romînismul ideologizat, deformant). Dar se stăruie: «Termenul generic «romîn» cunoaşte o afirmare progresivă în prima jumătate a secolului XIX, dar dincolo de mijlocul acestui veac nu reuşeşte (în Moldova de Vest) să treacă pe un plan secundar etnonimul moldovan» (L.Boia. Istorie şi mit... 2011).

Etnonimul moldovan cunoaşte o afirmare progresivă şi se înrădăcinează din veacul XIII: în balada populară moldovenească Mioriţa se subliniază: unu-i moldovan...

Din anii 1359, 1360 etnonimul moldovan este fixat scris în actele cancelariei Regatului ungar, în cronicile maghiare; din 1392 în gramotele gospodarului voievod Roman, în majoritatea absolută a documentelor oficiale ale Moldovei, inclusiv ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859 ‒ 1862).

Moldovenii sînt menţionaţi în toate letopiseţele moldo-slavonemoldovenii sînt eroii principali ai tuturor istoriilor Moldovei în limba moldovenească de la Eustratie Logofătul (1630), Grigore Ureche (1635) pînă la Istoria Moldovei, 2 tomuri (Iaşi, 1857) a lui Manolache Drăghici.

Moldovenii, întemeietorii Moldovei sînt creatorii a zeci de lucrării istorice, inclusiv Descrierea Moldovei (1716) de D.Cantemir, scrise în 450 de ani (1407 – 1857) de ei înşişi, în timp ce ungrovlahii/muntenii au alcătuit la hotarul dintre secolele XVII – XVIII numai vreo şase cronici, dintre care 3 despre C.Brîncoveanu...

Despre moldoveni şi Moldova au scris şi au publicat de acum în veacul XIV! Lucrări istorice aparte istoricul polon Leonhard Gorecius (1578) şi diplomatul austro-ungar Georg Reihersdorfer (1541). Toate aceste lucrări istoriografice, elaborate, scrise de moldoveni, scrise şi tipărite de autori străini, au răspîndit şi au înrădăcinat pentru totdeauna numele naţiunii – moldoveni, numele statului – Moldova în circuitul etnopolitic european într-o perioadă îndelungată, cînd în Europa nimeni nu ştia nimic despre niscaiva «romîni».

Pe acest fundal, condensat din veacurile XII – XIII cu informaţii documentare despre Moldova şi moldoveni, nişte «romîni» făcuţi abia în jumîtatea a doua a secolului XIX, clasa lor politică expansionistă prin năvăliri războinice – ultima la 22 iunie 1941, prin intervenţii politico-ideologice, ultima declanşată în 1990 – Operaţia «Libertate pentru Basarabia», se opintesc să nege dăinuirea moldovenilor existenţi din veacul XIII!

8. «Avem de a face cu un norod moldovenesc aparte»

Muntenizarea – marginalizarea, discreditarea valorilor cultural-istorice moldoveneşti, a limbii moldoveneşti, a conştiinţei naţionale a moldovenilor a început în 1862, după ce Valahia/Muntenia şi-a supus administrativ şi ideologic Principatul Moldovei. Această campanie antimoldovenească s-a desfăşurat deosebit de sfidător după acţiunea criminală a valahilor din mai 1866, cînd un regiment valah din Bucureşti a înecat în sînge Mişcarea separatistă din Moldova, pentru ieşirea Moldovei din Principatele unite.

Prima încercare de a răspîndi în Moldova de Răsărit romînismul – ideologie naţionalistă, expansionistă, a făcut-o C.Stere, cînd, în 1906, a început să editeze la Chişinău gazeta romînizatoare Basarabia. Afacerea n-a reuşit...

Impunerea forţată a ideologiei naţionaliste romîneşti a început în 1918 în urma năvălirii războinice a Romîniei regale asupra Republicii Democratice Moldoveneşti.Opt divizii de romînime flămîndă, zdrenţăroasă, analfabetă, dar înarmată, cotropind în ianuarie – august 1918 Republica Moldovenească, au instaurat aici stare de asediu pe 22 de ani. Această hoardă lihnită de foame, fără brumă de carte, în afară de jafuri, bătăi, schingiuiri, omucideri, silnicii, «a început propaganda..., în această acţiune de romînizare armata a fost ajutată în mod special de un grup de profesori şi institutori» din regat (P.Cazacu).

În zadar au fost aceste sforţări. Cum mărturisea unul din «institutorii-romînizatori» L.Mrejeru: «Că cei mai mulţi dintre moldovenii din Basarabia (...) ne privesc ca pe nişte străini şi chiar cu ochi duşmănoşi, e pe cît de adevărat, pe atît de dureros..., basarabenii au ars cărţi romîneşti, au bătut învăţători etc., pentru că socoteau că astfel vor înlătura pe romîni» (Apud I.Ţurcanu. Unirea Basarabiei, 1998).

Despre eşuarea totală, firească de altfel, a Operaţiei de romînizare a Basarabiei informa cercurile conducătoare bucureştene agentul politic romînesc Onisifor Ghibu. După 8 ani de romînizare forţată sub ameninţarea armelor, dînsul constata: «În Basarabia ideea naţională-panromînească, evident – era inexistentă în toate straturile populaţiei: ţărănime, preoţime, boierime... «Moldovenii» (ghilimele – On.Ghibu) din Basarabia, în adevăr, nu mai fac parte efectivă din neamul romînesc, ei nu simt nici o afecţiune faţă de acesta şi nu caută pe nici o cale să se identifice cu el... În Basarabia avem tot mai mult a face cu un norod moldovenesc aparte, cu o noţiune naţională basarabeană» (Evidenţiere: On.Ghibu). Văzînd, că altfel nu-i chip de a-i preface pe moldoveni în «romîni», regimul romînesc de ocupaţie în 1930 i-a declarat pe toţi moldovenii «romîni». Şi punctum!

Însă chiar şi după această acţiune naţionalistă jignitoare, după trei ani de ocupaţie romîno-fascistă (1941 – 1944) moldovenii au păstrat cu sfinţenie conştiinţa de sine naţională, manifestînd deschis dispreţ faţă de ocupanţii romînizatori. Vicedirectorul Departamentului propagandă al «Guvernămîntului Basarabia» D.Mîţulescu în 1942 a tras concluzia: «Ţaranul basarabean întotdeauna s-a considerat moldovan şi se uita la cei veniţi din «vechiul regat» (= Romînia) cu un dispreţ deschis...»

9. O banală şmecherie romînească: recensămîntul din 1930

«Calitatea care îmi repugnă (mă dezgustă)

la romîni este şmecheria...»

I.Iliescu (Flux, 31.03.2000)

Moldova de la întemeiere a fost multinaţională. Împreună cu naţiunea fondatoare a statului – moldovenii, aici întotdeauna, de-a lungul multor veacuri, au trăit şi trăiesc rusini (polonezi, ucraineni), unguri, nemţi, bulgari, ţigani/romi, evrei, tătari, greci, armeni... Cu timpul unele neamuri au părăsit meleagul nostru: tătarii în 1807, nemţii în 1940; alţii au venit : ruşii în secolul XVIII, bulgarii, găgăuzii în veacul XIX...

Este semnificativ: în Moldova dintre Prut şi Nistru niciodată n-a fost descoperit vreun romîn! Aceasta nu ar trebui să ne mire. După cum bine se ştie, «romîni» n-au existat nici în Moldova de Vest (dintre Prut şi Carpaţi) pînă pe la 1862. Ba chiar nici în Valahia/Muntenia nu prea erau «romîni» pînă pe la mijlocul veacului XIX. (Trecerea moldovenilor, la recensămîntul din 1930, prin strunga naţionalistă romînească, nu este decît o banală şmecherie (rus.: «подлог, мошенничество») romînească). Toate cercetările etnodemografice, de pildă, ale academicianul P.Keppen (1852), ale statisticianului A.Zaşciuc (1862), recensămîntele oficiale din 1897 pînă în 2004 arată, că moldovenii alcătuiau şi alcătuiesc majoritatea covîrşitoare a populaţiei Moldovei de Răsărit, a Republicii Moldova.

Este semnificativ, că pînă în 1959 în stînga Prutului nici un individ nu s-a simţiţ «romîn». Pentru confirmare, vom compara numărul moldovenilor şi al romînilor în Republica Moldova în 1959, 1989, 2004:

1959 moldoveni – 1 886 566 (65,4%); romîni – 1 663 (0,06%);

1989 moldoveni – 2 794 749 (64,5%); romîni – 2 447 (0,06%);

2004 moldoveni – 2 564 849 (75,8%); romîni – 73 276 (2,2%).

Ignorînd acest fundament etnodemografic statornicit pe parcursul a 700 de ani, preşedintele Romîniei T.Băsescu în ianuarie 2005 a anulat, ca şi naziştii în 1933 – 1944, existenţa a 3 000 000 de moldoveni şi a bulgarilor, găgăuzilor, evreilor, ruşilor, ucrainenilor, ţiganilor conlocuitori, declarîndu-i – pe toţi! – «romîni».

Încercînd să potolească măcar oleacă chinuitorul sentiment al înjositoarei inferiorităţi naţionale romîneşti, Parlamentul romînesc în 2013 a adoptat o hotărîre unică, epocală şi neghioabă: i-a declarat şi pe vlahii din Bulgaria, din Serbia «romîni». Şi punctum!

În aceste timpuri ruşinoase, trădătoare orice politician romîn ţicnit se poate crede Goebbels sau Ion Antonescu. Este voia fiecăruia, potrivit diagnozei...

10. Să sprijinim Judecata lui Dumnezeu!

Este de neînchipuit: romînonaziştii din Chişinău cu paşapoarte romîneşti, cu jurămînt depus Romîniei, cotropind structurile supreme ale puterii de stat şi sistemul judecătoresc din Moldova, de acum al zecelea an distrug sfidător-legionăreşte temelia naţională a Statului Moldovenesc: în mod oficial, pe cale administrativă deznaţionalizează naţiunea fondatoare a acestui stat, fabrică în flux continuu noi romînaşi – rîmători ai statalităţii moldoveneşti, aţîţă duşmănia între popoarele conlocuitoare ale Moldovei...

Anume romînonaziştii au dezbinat Republica Moldova, au învrăjbit-o cu partenerii istorici, au adus-o la sapă de lemn... Prin încurajarea continuării şi extinderii invaziei politico-administrative şi ideologice romîneşti, romînonaziştii chişinăuieni pregătesc în ritm forţat – nestingherit, ba chiar cu aprobarea şi sprijinirea conducerii de vîrf! – lichidarea Republicii Moldova, prefacerea ei în «provincie romînească» şi înglobarea în mult jinduita «Romînie mare».

Pentru aceste crime antistatale antimoldoveneşti romînonaziştii numaidecît vor răspunde! Naziştii tuturor timpurilor au fost nimiciţi, ca şi romînonaziştii legionari, ca şi romînonaziştii regimului profascist al lui Ion Antonescu. Această soartă nu-i va ocoli nici pe romînonaziştii diriguitori la Chişinău.

Avem datoria cetăţenească şi creştinească să vrem să sprijinim Judecata lui Dumnezeu.

 

Vasile Stati

Sursa: ava.md

    Nu sunt comentarii

Conectați-vă pentru a scrie

×