Moldovenii reali şi romînii închipuiţi
28.12.2020
0
754
Moldovenii reali şi romînii închipuiţi
«Un popor (o etnie) se recunoaşte în anumite simboluri, repere istorice, culturale şi politice. Dar, întîi de toate, are un nume! Putem oare vorbi despre un popor, atunci cînd populaţia respectivă nu are conştiinţa apartenenţei la o comunitate şi cînd nu se numeşte ea însăşi într-un anume fel?» (L.Boia).

Pornind de la această realitate, cum poate fi socotită «popor» populaţia dintre Carpaţi şi Dunăre, care din veacul XIV pînă în veacul XIX s-a numit ba basarabi, ba transalpini, ba vlasi/ungrovlahi/valahi, ba munteni? Cum poate populaţia carpato-dunăreană să fie numită «popor», dacă ea «nu avea conştiinţa apartenenţei la o comunitate, care s-ar fi numit ea însăşi într-un anume fel?».

«Desigur, dacă vrem (dacă o cer interesele politice) în materie de concepte, putem aproape orice». ‒ Constată maliţios L.Boia. Putem numi orice strînsură romi, romani, rumîni, romîni... «Este însă corect să ne definim cu precizie opţiunile», ‒ ne îndeamnă istoricul citat. Aşa cum au făcut-o moldovenii de la începutul începuturilor.

Numele norodului (etniei) moldovan/moldoveni există constant şi dăinuie continuu din veacul XIII, se adevereşte scris din secolul XIV, se confirmă tipărit din secolul XV.

De-a lungul a 700 de ani, de cînd s-au aşezat pe malurile rîului Moldova, băştinaşii est-carpatici au manifestat ‒ şi manifestă! ‒ cu credinţă neclintită conştiinţa apartenenţei lor la comunitatea etnică moldovenească, numindu-se ei înşişi numai într-un anume fel: moldoveni. Cum constata cu fermă convingere profesorul P.Parasca: «Trăitorii voievodatului Moldova au fost primii care s-au numit pe sine şi au fost numiţi de alţii moldoveni».

Pe lîngă discontinuitatea etnică ‒ lipsa unei conştiinţe etnice generale, durabile, «îi complexează pe romîni şi lipsa, timp de o mie de ani, a unui stat romînesc, este lipsa unei tradiţii politice (şi a unei denumiri statale stabile ‒ V.S.) adînc înrădăcinate în timp, comparabilă cu a naţiunilor vecine» (L.Boia).

Actele cancelariilor de stat, documentele interstatale, corespondenţa diplomatică, izvoarele narative: letopiseţe, însemnări ale misionarilor, călătorilor arată, că la nord moldovenii hotărniceau cu poporul care se numea lehi/leşi sau poloni din Lehia/Polonia; la vest moldovenii se învecinau cu poporul, care se numea unguri sau maghiari din Ungaria... La răsărit, dincolo de Nistru, moldovenii, pînă la sfîrşitul veacului al XVIII-lea, nu au avut vecini stabili, supuşi ai unei stăpîniri politice stabile.

Din punct de vedere etnic şi politic este greu de determinat: cine locuia, ce stat stăpînea la sud-vest de hotarele Moldovei, pe direcţia rîul Olt... Reamintim că ţara de la sud de Carpaţi, potrivit gramotelor sale de stat, actelor oficiale străine, relatărilor cronicarilor şi misionarilor pînă la jumătatea secolului XIX se numea Transalpinia, Ţara basarabilor, Vlaşchea, Ungrovlahia, Muntenia... După 1862 pînă în 1878 ţara sud-carpatică făcea parte din Principatele Unite Moldova şi Valahia. Locuitorii ei se numeau basarabi, transalpini, vlasi, ungrovlahi, valahi, munteni...

Despre neamurile est-europene de la Adriatică pînă la Marea Neagră, pînă la rîul Olt şi sud-vestul Ardealului, care, după ce au fost colonizate de rîmleni, au rămas în istorie cu numele de vlahi, valahi, s-au scris mii de pagini şi sute de tomuri, de la Kekavmenos şi Nestor (veacurile XI ‒ XII) pînă la istoricul romîn V.Spinei (Universa valachica..., 2006). Atracţia pentru această problematică pare de neocolit. Chiar şi autorii contemporani socot că nu o pot evita, cînd încearcă să lămurească provenirea (geneza) strămoşilor (necolonizaţi de rîmleni) moldovenilor, a numelui Moldova.

Preocuparea pare firească. Cum se menţionează în capitolul К истории молдавского самосознания din volumul Молдавское движение до и после образования Румынии (1821 ‒ 1866 гг.) de Vladislav Grosul (Chişinău, 2014), «La tratarea etnogenezei oricărui popor apar mai multe probleme. Etnogeneza ‒ provenirea unui popor a avut loc demult şi deseori nu dispunem de cantitatea necesară de izvoare, de documente. Atare lipsă dă naştere la diferite presupuneri, legende şi nu rareori chiar la născociri. Moldovenii nu fac excepţie».

Din păcate, pînă acum nu s-a stabilit: care e necesarul de izvoare pentru a adeveri o teză. Bunăoară, toată rumînologia se bazează pe adjectivul «rumînească», ce figurează în două scrisori particulare din 1521 şi 1602 (E.Stănescu. Premisele medievale ale conştiinţei naţionale romîneşti... Bucureşti, 1964. P. 961, 971). Istoricii, lingviştii, etnologii romîneşti consideră aceste menţiuni tîrzii quantum satis pentru geneza «rumînilor».

Cît priveşte «scorniturile» despre geneza moldovenilor, de acestea s-au plodit prea multe. Avem impresia că fabricarea şi răspîndirea scorniturilor despre moldoveni şi Moldova au devenit profession de fois a multor autori şi politicieni romîni.

Abordînd problema genezei moldovenilor, majoritatea autorilor din vecinătatea vestică apropiată socot obligator să apeleze la izvoare nesigure, cum ar fi, de pildă, cronica lui Ottocar de Stiria (1308), întrebuinţîndu-le ca motiv pentru umflarea «rumînilor» la răsărit de Carpaţi.

Referitor la aşa-zisul «element romînesc» în spaţiul est-carpatic în primele secole ale mileniului al doilea, pînă astăzi se scornesc şi se repetă ‒ chiar şi de academicieni! ‒ aiureli despre o niscaiva mistică «ţară romînească», despre niscaiva închipuiţi «romîni» la răsărit de Carpaţi.

În privinţa cronicii în discuţie D.Onciul scrie că Otto de Bavaria, regele detronat al Ungariei, «a fost prins de voievodul Ardealului şi dat de acesta voievodului Vlahiei spre

pază». Deci, nu la răsărit de Carpaţi! Voievodul Vlahiei putea fi Basarab – «nume dinastic al domnilor Ţării romîneşti».

Mesajul cronicii rimate a lui Ottocar de Stiria este destul de simplu. Aflăm că voievodul Transilvaniei (Ardealului) l-a prins pe pretendentul la tronul unguresc Otto de Bavaria şi l-a dat în paza unui herzog Walachen (tradus «romîn» de traducătorii tare romîni), care domnea uber wald. Capăt de nesfîrşite discuţii a dat anume această sintagmă.

Indiferent unde s-ar fi îndreptat multpătimitul Otto de Bavaria «peste munţi» sau «după pădure», nici într-o parte, nici în alta «rumîni» nu erau. Peripeţiile lui Otto de Bavaria nu au nici o legătură cu geneza moldovenilor.

Există altele – nu puţine! – incontestabile mărturii scrise, tipărite despre naşterea şi statornicirea de acum la hotarul veacurilor XIII – XIV a etnosului moldovenesc pe pămînturile carpato-nistrene.

    Nu sunt comentarii

Conectați-vă pentru a scrie

×