Limba moldovenească – limbă oficială
30.12.2020
0
847
Limba moldovenească – limbă oficială

29 aprilie 1818. Împăratul Alexandru I aprobă Aşăzămîntul obrazovaniei oblastei Basarabiei. Potrivit acestui act imperial «Oblastea Basarabia păzeşte a sa închegare de norod, pentru aceea îşi priimeşte şi osăbit chip de ocîrmuire». Basarabia devenea autonomă avînd organul de conducere «Verhovnîi Sfat».

Limba moldovenească a devenit limbă oficială a Basarabiei: «Pricinile în Verhovnîi Sfat se vor lucra în limbile rusască şi moldovenească… Pricinile de giudicăţi politiceşti ???? civile) să vor lucra în sîngură limbă moldovenească şi giudicăţile să vor face pe temeiul legiuirilor şi a obiceiurilor Moldaviei» (P.Mihail, Z.Mihail. Acte… I. Bucureşti, 1993).

1818 ‒ 1850. «Într-adevăr, s-au păstrat o mulţime de acte care dovedesc că în primele decenii limba moldovenească a fost limbă oficială a instituţiilor din Basarabia, de rînd cu cea rusească» (Şt.Ciobanu, 1923).

1831. Limba moldovenească devine limbă de stat: «Cursul tuturor învăţăturilor va fi în limba moldovenească nu numai pentru înlesnirea şcolerilor şi cultivarea limbii Patriei, ce încă pentru cuvîntul că toate pricinile publice trebuie să se tractarisească în această limbă pe care lăcuitorii o întrebuinţează şi în sărbările bisericeşti» (Regulamentul Organic al Moldaviei. Art.421).

Sec. XIX înc. «Cel mai esenţial ce determină lexicul limbii literare moldoveneşti de la începutul veacului trecut (al XIX-lea) ‒ aceasta e pătrunderea masivă a neologismelor de provenienţă romană. O astfel de cale de dezvoltare a fost condiţionată de curmarea dominaţiei fanariote (1821) în Moldova precum şi de rolul crecînd al Rusiei în lume în general şi în Balcani ‒ în particular. Este cunoscută influenţa pozitivă a prezenţei în Moldova a armatelor ruseşti, care în mare măsură a contribuit la dezvoltarea politică, economică şi culturală a ţinutului» (V.Bahnaru, S.Berejan. Terminologia moldovenească, 1987).

1856. «Adevărul este că aicea încep oamenii a nu se mai înţelege, acum că este nevoie de înţelegere, şi neuniţi în vorbă, sînt toţi uniţi în a cere… să se scrie pentru obşte, obştea cea nepoligloată, nelatină, nefranţuscă, ca să poată bieţii oameni a avea o legătură, un locşor pe pămîntul moldovenesc, unde să vorbească moldoveneşte» (Alecu Russo. Cugetări, 1856).

Anii 80 sec. XIX. «E lucru cunoscut că în privinţa trecutului Basarabiei, sub oblăduirea rusească, circulă la noi ‒ atît în opinia publică, cît şi în presă şi chiar în lucrări de ştiinţă ‒ multe adevărate născociri… Slujba în limba moldovenească n-a încetat (cînd era arhipăstor Pavel Lebedev) chiar în Chişinău şi suburbiile lui ‒ nu mai vorbim de satele mai depărtate… » (N.Popovskii, 1931).

30 aprilie 1907. Dreptul firesc şi sfînt al moldovenilor. «Avem dreptul să cerem ca în şcolile de la ţară să se înveţe pe lîngă limba rusască şi cea moldovenească: acesta este dreptul cel mai sfînt şi mai firesc al oricărui norod, fiindcă limba strămoşească este pentru un neam ceea ce este pentru un om tatăl sau maică-sa. Şi cînd părinţii noştri au fost de neamul moldovenesc şi au vorbit limba moldovenească, cînd maicele noastre ne-au legănat tot cu cîntece moldoveneşti şi ne-au învăţat să ne închinăm şi să ne rugăm lui Dumnezeu în limba moldovenească, noi n-avem dreptul, nu ne lasă inima să ne lepădăm de ea, căci lepădîndu-ne de limba părintească ‒ moldovenească ‒ de neamul nostru ‒ moldovenesc ‒ ne lepădăm» (Gh.V. Madan. Moldovanul, Nr.16, 1907).

17 iunie 1917. Alexei Mateevici aşterne pe hîrtie poezia Limba noastră. A doua zi a fost citită de autor la deschiderea cursurilor pentru învăţătorii moldoveni.

13 ‒ 14 iulie 1917. Alexei Mateevici scrie la Mărăşeşti poezia Unora ‒ satiră ascuţită la adresa adepţilor latinizării limbii moldoveneşti. Poetul se pronunţă hotărît împotriva acelora care intenţionau să-i «surpe temeiurile vechi», înlocuind cuvintele neaoşe cu latinisme.

20 septembrie 1917. Vasile Ţanţu prezintă spre editare Dicţionarul mic româno-moldovenesc, 10 000 de cuvinte (Cuvînt Moldovenesc).

Rezoluţiile întîiului Congres ostăşesc moldovenesc, adoptate la 25 octombrie 1917: … 9. Să se facă cunoscut sfaturilor pedagogice ale tuturor şcolilor din Basarabia, că trebuie luate măsuri grabnice pentru naţionalizarea şcoalelor şi PREDAREA ÎNVĂŢĂMÎNTULUI ÎN LIMBA MOLDOVENEASCĂ.

28 martie 1918. Se publică, a doua zi după lichidarea Republicii Democratice Moldoveneşti, ultima parte a Constituţiei Republicii Naţionale Moldoveneşti (proiect):

§ 78. Limba moldovenească, ca limbă oficială a statului este obiect de învăţătură obligator în toate şcoalele republicii.

1926. «Influenţa rusă a accelerat şi a consolidat influenţa franceză asupra limbii noastre literare de pînă la 1850; şi în acelaşi timp a contribuit la diferenţierea vorbirii moldoveneşti de cea muntenească» (P.Haneş, filolog român, Bucureşti, 1926).

1941. «Faţă de săracul dialect muntean, limba (…) moldovanului este pe o treaptă superioară. Bine observat într-un moment de echilibru, graiul moldovenesc, prin moliciunea tonurilor sale, e de la sine artistic. Un Neculce, un Creangă în Muntenia sînt mai greu aşteptat… Într-un cuvînt: sevele limbii vin mai ales din Moldova» (G.Călinescu. Istoria literaturii…,1941).

Decembrie 1951. Prestigioşi lingvişti sovietici, împreună cu colegii lor moldoveni, la Sesiunea ştiinţifică comună de la Chişinău, au fundamentat şi confirmat realitatea cultural ‒ istorică: limba moldovenească este o limbă neolatină, avînd un sistem fonetic, o structură gramaticală, morfologică şi un fond lexical de bază, comune, caracteristice şi altor limbi est ‒ romanice.

1953. Combinatul poligrafic «Casa Scînteii» din Bucureşti tipăreşte «din moldoveneşte», în 6100 de exemplare, poemul Ţara mea al poetului moldovan Emilian Bucov.

1955. «Dezbătînd problema epocii în care începe literatura română contemporană, istoria noastră literară în mai multe şedinţe sub preşedinţia acad. M.Sadoveanu, Consiliul ştiinţific al Institutului de Lingvistică din Bucureşti a stabilit, că, atît sub raportul conţinutului de idei cît şi ca limbă, literatura noastră contemporană începe în prima jumătate a secolului al XIX-lea cu scriitorii grupaţi în jurul revistei Dacia literară. În centrul lor se situează M.Kogălniceanu, V.Alecsandri, Al.Russo, C.Negruzzi» ‒ toţi moldoveni, care s-au născut în Moldova, au început a vorbi şi a scrie în dulcea limbă moldovenească. «Limba folosită de aceşti scriitori s-a impus ca limbă a literaturii noastre contemporane, fiindcă are la bază izvorul viu al graiului popular». Din Moldova, evident! (Cuvînt inainte la Dicţionarul limbii romîne literare contemporane, 1955, vol.I. Pag. IX).

Pentru a nu-i obijdui pe valahi (azi români), arătîndu-le că nu au, la această listă (incompletă, evident) de scriitori moldoveni, «limba creaţiilor cărora încă din prima jumătate a veacului al XIX-lea s-a impus ca limbă a literaturii noastre contemporane», uneori sînt adăugaţi, fără nici un temei, valahii Al.Odobescu şi N.Bălcescu, făcuţi «scriitori». Al.Odobescu debutează abia în 1855, «scrierile sale fiind importante ca artă, însă neînsemnate ca «documente omeneşti», deci ca beletristică (G.Ibrăileanu, 1922). «Cea mai ambiţioasă scriere a lui N.Bălcescu, rămasă neîncheiată, Romînii supt Mihai Viteazu a fost tipărită parţial în 1863, iar integral abia în 1878!» (L.Boia, 1997). Aceasta-i toată «contribuţia lingvofondatorilor» valahi din prima jumătate a sec. al XIX-lea! Cînd nu avem ‒ mistificăm sau ne asumăm meritele altora.

3 ‒ 8 apriie 1956. La Congresul VIII de cercetări romanice (Florenţa) faimosul lingvist italian Carlo Tagliavini, prinre altele, menţiona: «… Denumirea limba moldovenească nu este o descoperire contemporană; limba moldovenească este o continuare a filonului literaturii vechi moldoveneşti, care, în legătură cu despărţirea politică a Basarabiei, nu a participat la procesul de unificare a limbii române, ce s-a încheat în secolul XIX».

1956. Sub auspiciile Institutului de Limbă şi Literatură al Filialei Moldoveneşti a AŞ a URSS apare la Chişinău Curs de limbă moldovenească literară contemporană, vol.I.

1956. Cursul de limbă moldovenească literară contemporană (vol.I) cuprinde şi compartimentul Cu privire la unitatea lingvistică moldo-română semnat de doctorul în ştiinţe filologice Andrei Borşci, care, încă o dată, a confirmat, că «amîndouă limbile ‒ moldovenească şi românească ‒ au un fond lexical comun şi aceeaşi sistemă gramaticală, morfologică şi sintactică, adică declinarea substantivelor, conjugarea verbelor, formarea şi flexionarea tuturor celorlalte părţi de vorbire, sistema formării cuvintelor, regulile de îmbinare a acestora, topica nu se deosebesc prin nimic esenţial. Aceasta înseamnă, prin urmare, că moldovenii şi românii (ca şi malaiezii şi indonezienii, ca şi olandezii şi africanerii, ca şi castilienii şi catalanii, ca şi flamanzii şi olandezii, ca şi croaţii şi sîrbii etc., ş.a.m.d.) nu întîmpină greutăţi în comunicare… Dar cu toată comunitatea limbii literare, între limbile naţionale moldovenească şi românească există anumite deosebiri de ordin cultural ‒ istoric, teritorial ‒ dialectal». Mai ales, sub aspect social-etnic. Dat fiind că «limba unui popor se contopeşte cu naţionalitatea lui» (B.P.Haşdeu), că limba maternă «este cel mai însemnat, cel mai timpuriu însuşit şi determinant indice al etnosului» (S.Arutiunov), că «limba vie este totdeauna a unei societăţi», ca «definiţia identităţii lingvistice nu poate fi decît socială» (A.Meillet), limba moldovenească este semnul identificator fundamental al naţiunii moldoveneşti.

18 octombrie 1957. Hotărîre a Sovietului Miniştrilor al RSS Moldoveneşti: «De a reîncepe de la 1 septembrie 1958 învăţarea obligatorie a limbii moldoveneşti în republică».

1985. «Cu timpul termenul valahă (vlahă) a fost raportat numai la limba Munteniei. Pentru limba Moldovei se foloseşte adjectivul moldovenească (limba moldovenească), format cu mult mai înainte de la numirea statului ‒ Moldova. Termenul «română/românească» se va referi la limbă paralel cu denumirea de «valahă», dar mai tîrziu. Încă în anii 30 ai sec. XIX Fr.Diez în Gramatica comparativă a limbilor romanice foloseşte termenul «valahă» (limbă). În prima jumătate a veacului XIX Ia.Ghinculov raporta termenul «valahă» numai la tipul de vorbire muntenească… Termenul «român» raportat la limbă capătă o raspîndire largă mai ales după unirea Munteniei cu Moldova de peste Prut şi după arariţia noii denumiri a statului ‒ România». (Al.Dîrul, I.Eţco, N.Raevskii. Limba moldovenească… Chişinău, 1985).

Adverbul moldoveneşte este atestat în creaţia populară moldovenească din sec. XIV. Glotonimul limba moldovenească este fixat în izvoare străine: moldausche Sprasche (în Tirol, 1591); de lingua moldavorum ‒ în Istoriile… lui J.‒A. de Thou (Franţa, 1591)… Mai tîrziu în Notele de călătorie ale lui Goethe: moldausche Sprasche (1787)… Despre limba moldovenilor s-au scris studii filologice: Despre limba noastră moldovenească de Gr.Ureche (1635); Despre limba moldovenească de Miron Costin (1677); Despre limba moldovenilor şi Despre literele moldovenilor de D.Cantemir (1716)… În limba moldovenească avem primul act oficial scris la 1571. Din 1581 avem primul Lexicon moldovenesc (Catastihul mănăstirii Galata). Primul dicţionar moldovenesc a fost alcătuit de N.Milescu Spataru în 1672. La 1719 italianul Silvestro Amelio alcătuieşte Vocabulario italiano-moldavo. Din Valahia, în această perioadă, nu avem nimic scris despre vreo limbă valahă. Şi mai puţin despre vreo careva «limbă română». Nu puteau moldovenii să rămînă muţi vreo 500 de ani pînă s-ar fi «deşteptat» rumînii ca să le spună cum să-şi numească limba maternă!

Faimosul erudit publicist român G.Damian, chemat la «luminarea» ‒ românizarea moldovenilor, zăpsind că moldovenii au demonstrat «adevărul: acela că limba română apare ca denumire abia în secolul al XIX-lea», recunoaşte: «În România nimeni nu se teme de acest adevăr» (Timpul, 29.07.2011). Slavă Domnului, că măcar în mileniul al III-lea «românii» s-au luminat măcar în această privinţă!

12 mai 1989. Adunarea generală a Academiei de Ştiinţe «în majoritate absolută a votat pentru ca limba moldovenească să fie decretată limbă de stat a Republicii Moldova».

31 august 1989. Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti modifică Constituţia republicii: noul articol 70(1) a stabilit: limba de stat a RSS Moldoveneşti este limba moldovenească.

25 octombrie 1989. Însufleţiţi că «în sfîrşit, visul nostru, al tuturora, a devenit realitate: limba moldovenilor a fost proclamată limbă de stat», uniţi de ideea de «a pune umărul la nobila operă de renaştere naţională a poporului moldovenesc», cu scopul de «a spori prestigiul limbii moldoveneşti», de «a exercita controlul obştesc asupra funcţionării limbii moldoveneşti», un numeros grup de oameni de ştiinţă şi cultură: S.Berejan, Vl.Beşleagă, I.C.Ciobanu, An.Ciobanu; ziarişti, inclusiv C.Tănase «din partea grupului de iniţiativă» au înfiinţat organizaţia obştească «Limba noastră» (Literatura şi Arta, 25 octombrie 1989).

22 martie 1990. Cam tot aceiaşi iniţiatori de ieri ai societăţii «Limba noastră», inclusiv C.Tănase, încălcînd grosolan art.70(1) din Constituţie, Legea cu privire la funcţionarea limbilor au constituit societatea «Limba lor cea română». Încă o dovadă că făţărnicia, lichelismul, renegarea au devenit caracteristici definitorii constante ale conducătorilor, ale unor oameni de ştiinţă şi chiar de cultură (!) din Moldova.

23 iunie 1990. Sovietul Suprem al RSS Moldova a hotărît: «A declara ziua de 31 august sărbătoare naţională a poporului din RSS Moldova «Limba noastră».

24 iulie 1990. Petru Soltan de la Comisia pentru ştiinţă şi învăţămînt a Sovietului Suprem al RSS Moldova uzurpă în mod obraznic prerogativele legislativului, anulează cu de la sine închipuire, în mod topornic art.70(1) din Constituţie, Legea cu privire la funcţionarea limbilor, semnează şi trimite organizaţiilor respective hotărîrea sa despre «folosirea glotonimului «limba română» în practica editorială a republicii». Încă o dovadă că Republica Moldova de prin 1990 a devenit un fel de sat fără cîni, ogradă fără stăpîn, unde nişte bîlbîiţi agramaţi se închipuie conducători şi deputaţi.

17 septembrie 1990. În Argument la apariţia primului număr al gazetei Glasul Moldovei poetul şi publicistul moldovan din Suceava Eugen Axinte reamintea şi sublinia cu o bărbăţie neaşteptată: «Adevărata hartă a Moldovei este cea de la strămoşii noştri şi ea cuprinde între fruntarii pe toţi aparţinătorii limbii moldoveneşti» (Glasul Moldovei, 17 ‒ 23.09.1990, Nr.1). După tirajarea acestui adevăr, Glasul Moldovei a fost gîtuit.

Respingînd părerile lui W.Tomaschek, care «pretindea că în limba populară «dacoromană» n-ar exista deosebiri dialectale», D.Onciul scria apăsat: «Anume noi trebuie să distingem următoarele idiomuri dacoromane: 1. În partea sud-vestică…; 2. În regiunile nordice…; 3. Între aceste două…; 4. Avem dialectul răsăritean sau moldovenesc. Forma lui mai înaintată pare să se tragă din dialectul nordic, ca o treaptă mai dezvoltată…» (D.Onciul. Despre controversata chestiune română//SI, I. P. 272).

2002. Gazeta Glasul Moldovei publică poezia poetului moldovan Pavel Starostin Mama limbii româneşti:

Fie el cît de mirific,

Fie cît de inventiv,

«Adevărul ştiinţific»

Este foarte relativ.

Nicăieri nu sînt pe lume

Două limbi cu ‒ acelaşi nume,

Dar sînt, drept, nu totdeauna,

Două nume pentru una.

Unii zic că e otravă,

Dar cînd stai să te gîndeşti:

Limba veche cea moldavă-i

Mama limbii româneşti.

2004. Sociolingvistul german K.Bochmann sublinia ceea ce se ştie de la A.Meillet: «Adevărul ştiinţific», cît şi «denumirea «corectă» a «limbii române» îşi au viclenia/ fătărnicia lor. În cele din urmă, majoritatea vorbitorilor hotărăşte care e numele corect al limbii lor». Majoritatea covîrşitoare a moldovenilor îşi numesc limba ‒ moldovenească. Ceea ce spulberă toate frăsuielile despre o «criză identitară…».

4 octombrie 2006. «Iorgu Iordan (academician românesc) a scris de mai multe ori, menţionînd că la baza limbii literare româneşti este limba moldovenească, dat fiind că ea e mai armonioasă şi mlădioasă. E natural că şi reprezentanţii culturii moldoveneşti: Creangă, Eminescu şi acelaşi Sadoveanu au pus umărul şi, într-un anumit fel, limba moldovenească este maica principală, dar limba românească este fiica legitimă a acestei maici, care i-a dat viaţă» (Ion Druţă. Mărturisire la TV Moldova1).

«Faptul că Hogaş cere egalitatea graiului moldovenesc cu graiurile altor provincii româneşti nu este o simplă ambiţie a scriitorului.

Chiar după 1900 se mai contesta încă primatul graiului muntenesc, încît discuţia rămînea deschisă. Într-o asemenea ocazie, ieşeanul Radu Rosetti publica articolul În chestia limbii literare(Viaţa romînească, vol. XXVII. P. 33), demonstrînd că la baza limbii noastre literare ar trebui să stea graiul moldovenesc. Aceasta în 1913, cînd astfel de dispute păreau definitiv încheiate» (Constantin Ciopraga, 1956).

În jumătatea a doua a veacului al XVII-lea, pe la 1672, savantul şi diplomatul moldovan Nicolai Milescu Spataru a elaborat primul lexicon multilingv moldovenesc ‒ Dicţionarul grecesc-slavon-moldovenesc-latin, considerat pierdut, dar descoperit de paleograful Alexandru Nichitici (Al.Nichitici, 2004. C. 63 ‒ 93; P.Panaitescu, 1987. P. 99).

Vasile Stati, cartea ”Moldovenii nu-s români!”

 

(https://terramoldaviae.wordpress.com/.../limba.../)

    Nu sunt comentarii

Conectați-vă pentru a scrie

×