«EU NU MĂ LAS DE LIMBA NOASTRĂ…»
30.12.2020
0
359
«EU NU MĂ LAS DE LIMBA NOASTRĂ…»

Însă toate ostenelele de «a înlătura din uz în Moldova expresia limba moldovenească» au fost în zadar. Această denumire a limbii romanice vorbite de moldoveni — limba moldovenească continua și continuă să fie folosită în mod firesc pe ambele maluri ale Prutului, ca dovadă grăitoare și convingătoare a forței de viață a memoriei istorice, a conștiinței de sine naționale. Amintim — foarte selectiv — numai câteva exemple pentru a puncta până în zilele noastre torentul neântrerupt, în ciuda tuturor sforțărilor de a-l stăvili, fie din răsărit, fie din asfințit, al existenței și folosirii denumirii limba moldovenească.

1882. «Aveți bunătate de vorbiți mai moldovenește, cucoane, să ne dumirim și noi; căci eu, unul, drept vă spun, că nu pricep nimic, păcatele mele!» — Ion Creangă. Moș Ion Roată și Vodă Cuza.

1913. Alexei Mateevici publică articolul «Mitropolitul Gavriil Banulesco-Bodoni», în care, recunoscător, menționează că exarhul bisericii moldovenești a insistat:

— ca «în toate seminariile a se preda… limba moldovenească»;

— «Planul învățăturii la seminarie» cuprindea, între altele învățarea limbilor «grecească, latinească, rusească și moldovenească»;

— a obținut să se deschidă o tipografie a Mitropoliei și să se «tipărească cărți slovenești și moldovenești»;

— «Revizuirea cărților și îndreptarea cărților moldovenești mitropolitul au luat asupra sa…»;

— «Îndată s-au început tipăriturile moldovenești… Cea dintâi tipăritură moldovenească — «Slujebnicul…».

— «Tipografia exarhicească au fost de mare slujbă și țărilor moldovenești de peste Prut, care multă vreme s-au folosit, între altele, și cu cărțile tipărite în Chișinău»;

— «În Chișinău nu era nici o persoană care să știe gramatica moldovenească și scrierea dreaptă măcar că în Basarabia toți vorbeau și scrie moldovenește». — Luminătorul. 1913, august — noiembrie.

1917. Petre Haneș: cunoscut filolog și autor de manuale este «profesor de limba moldovenească». — Vezi Limba și Literatura Moldovenească. 1983. N I. p. 68.

1917 — 1918. Toate documentele cu privire la mișcarea de eliberare națională a moldovenilor dintre Prut și Nistru, din stânga Nistrului, cu privire la dezvoltarea școlii și învățarea limbii materne sunt adresate moldovenilor, în numele moldovenilor; pledează pentru învățarea, cultivarea și folosința în toate organele a limbii moldovenilor — limba moldovenească. — P. Cazacu. Moldova dintre Prut și Nistru. Chișinău. 1992, p. 236 — 377.

Mă duc la egumen. De slujbă se gătește

 

după un somn ușor.

 

Dar bucurie mare că știu moldovenește

 

bătrânu-i vorbitor.

 

…Urmează proslăvirea cântărilor de seară

 

în cin și rânduieli.

 

În două părți frățimea călugărilor cântă

 

și ruși și moldoveni.

 

Și parcă-i nesfârșită catizma slujbei sfântă

 

Cântată-n două străni.

 

…Din umbră blând privește al mănăstirii stareț,

 

Cinstitul Teofan,

 

Ș-Andronic cuviosul, un cronicar vorbăreț,

 

Șl bunul moldovan… —

La Noul Neamț. Clipe trăite. Poezii (Ed. P. Haneș). Buc. 1926, p. 121 — 123.

1918, 12 ianuarie. Generalul Prezan semnează adresarea către chișinăueni în limbile moldovenească, rusă și română, ea se începe cu cuvintele: «Cetățeni Moldoveni!».— Cultura Basarabiei, p. 25.

1919. Ia amploare pe toate căile și prin diferite mijloace campania «de înlăturare din uz în Moldova dintre Prut și Nistru a expresiei «limba moldovenească»; populația băștinașă este rebotezată oficial: «români». În pofida presiunilor politico-ideologice românești.

1922.«..Țărănimea grăia moldovenește... Deodată veniră acești romani. De grăit grăiau cam ca moldovenii: Se înțelegeau… Cu alții… lucrurile mergeau mai greu… «Iștelalți îs țigani, domnule, caută să mă încredințeze surâzând un mazâl. Mai întâi suduie de spurcă pământul. Apoi toți se laudă că-s de neam mare și au moșie…» — M. Sadoveanu. Drumuri basarabene. p. 66 — 67.

1923. Autorul ardelean Onisifor Chibu, călătorind pe meleaguri orheiene, stă de vorbă cu «moș Vasile» despre treaba unirii:

«— Dar, îl întreb eu, parcă ei (frații cu care ne-am unit) nu vorbesc ca și noi, în limba moldovenească?

— Ba, domnule, vorbesc chiar țigănește». — O. Chibu. Călătorind prin Basarabia. Chișinău. 1923. p. 2.

 

1926. «Trecând prin satele moldovenești, scria agronomul județean E. Stănoiu, și întrebându-l pe moș Ion (nume generic — n.n.) știe el românește, el răspunde tuturor categoric: «nu», dar adaugă că știe moldovenește». E. Stănoiu. Schiță monografică a județului Lăpușna. p. 45.

1926. Mihail Sadoveanu: «Nimeni nu poate tăgădui moldovenismul Basarabiei, câtă vreme pe ogoarele ei lucrează brațele moldovenilor și-n satele ei răsună aproape pretutindeni graiul moldovenesc». — Mihail Sadoveanu. — Descoperire senzațională…, 1926.

1926 Autoritățile din Moldova dintre Prut și Nistru editează gazeta «Cuvânt Moldovenesc», în subtitlu se preciza: «Pentru trebuințele norodului moldovenesc». — Cultura Moldovei… 1/2… Doc. 55.

1929. G. Ibrăileanu: «Eminescu… și-a făurit limba din toate dialectele, întrebuințând formele cerute de sonoritatea versului, indiferent: muntenești ori moldovenești. Dar, firește, că mai ales moldovenești, fiind moldovan». Viața Românească. (XXI). N 5— 6, 1929, p. 262.

1934 « vorbește cu călugării cu graiul lor osăbit de dulce cu nuânță curat moldoveneasca». — Florescu C. Roseti. Monografia orașului Izmail. P.56.

1935. ”…ne învățăm unul pe altul înțelesul moldovenesc al cuvintelor..». — Gh. Madan. Văzute și trăite… P. 155.

1938. «Limba curat moldoveneasca cu mireasma arhaică construcția măiastră a bucăților uneori răscolin sufletul până la lacrimi, cum e aceea admirabilă nivelă ”Cioboțelele lui Ionel” – sunt o chezășie a originalului și nemuritorului talent al lui Gh. Madan». — Nicolai Costenco. Anul literar 1938 în Basarabia.

1939. Perpesicius: «…Eminescu, moldovan fiind, va arăta o predispoziție firească pentru formele obarșiei sale… formele moldave». – M.Eminescu. Opere, voi. I. Ed. Perpesicius). Buc. 1939, p.XXXIII.

1939. B.Malski. ”Limba pe care o vorbesc locuitorii satului Olănești este cea vorbită de majoritatea poporului țărănesc basarabean. E limba plină de diminutive imbietoare, drăgostoase, copilăroase. Ea se deasebește întrucătva de limba muntenilor, mai mult de a oltenilor, foarte puțin de limba locuitorilor dintre Prut și Siret… Limba moldovenească s-a amesticat cu neologismele rusești și stfel s-a născut o limbă noua, pe care n-ar înțelege-o, cuvânt, orice român. Dar sensul se înțelege foarte bine”. — B.Molski. Olănești. Monografia socioligică a unui sat. Cetatea Albă. 1939. P. 481, 488.

1949. Aproape toată viața am consumat numai vinuri moldovenești și am scris numai cu limbă și pană de moldovan, pentru că toate acestea fac să fii original și, pe undeva, nemuritor că și istoria Moldovei”. — Mihail Sadoveanu. Mărturisiri. Vezi Moldova. 1992. NN 1—3, P. 10.

1955. Mihail Sadoveanu. «Când a apărut ”Atlasul Lingvistic român”, am putut verifica, cu ajutorul hărților … exactitatea informațiilor mele culese pe teren… Am văzut acolo consemnate moldovenismele lui Creangă, care nu sunt simple regionalisme,ci cuvinte populare. Multe vorbe din cronicarul Neculce continuă să fie întrebuințate astăzi în popor». Tânărul scriitor. 1955. N.10. P.17.

      Scriitorii din Republica Moldova au năzuit să plăzmuiască, în măsura posibilităților și cu mijloace specifice, cânturi de recunoștință și evlavie limbii materne. Tributări (cu ani în urmă, dar și astăzi) contextului social-politic, nevoilor prozaice ale vieții, cânturile lor, închinate graiului, nu totdeauna sunt pe potriva frumuseții, limpezimii și adâncimii limbii mamei, vorbei străbune. Ba unii s-au și dezis de poeziile despre «limba țării mele». Domnul să-i judece. Se știe însă că o creație veritabilă are destinul ei autonom și își croiește singură drum spre inima și sufletul omului. Indiferent de anumite îndoieli (de moment, desigur) ale creatorului. Acesta e și cazul, avem convingerea fermă, poeziei marelui poet moldovan Nicolae Costenco «Limba moldovenească»:

 

Limba țării mele

 

Limba mea de-acasă

 

Răsădita-n suflet

 

De al mamei cânt.

 

Al crescut pe brazdă

 

Grea în spic, miezoasă,

 

Între frați prin veacuri

 

Trainic legământ.

 

Limba mea sfătoasă,

 

Creangă ce-a iubit-o

 

Și-a înaripat-o-n

 

Vers Alecsandri,

 

Emlnescu forma

 

Ți-a desăvârșit-o

 

În cultura lumii

 

Spre a ne mândri.

 

Muzica latină

 

Demnitatea slavă

 

 

Se-ntâlnesc în tine

 

Și se înfrățesc.

 

Tu — mândria noastră,

 

Tu — a noastră slavă,

 

Veșnicia noastră,

 

Grai moldovenesc.

Nicolai Costenco. Limba moldovenească.

      În articolul «Lauda firescului», consacrat lui P. Zadnipru, doctorul în filologie, actualul Conducător al Departamentului Limbilor, constata cu mahnă nesimulată, că poeții moldoveni au cântat «osanele» și altor limbi, bunăoară limbii ruse, «care de altfel nu e vinovată». …E și cazul poeziei «In limba mea». «Dar câte adevăruri sacre, exclamă savantul, și câte frumuseți de exprimare conțin strofele de început ale poeziei în cauză:

În limba mea moldavă zic: mi-e bine!

 

În limba mea moldavă zic: mi-e rău!

 

În limba mea moldavă mă voi ține

 

Și-atunci când mistui-mă-voi în hău…

Petru Zadnipru. În limba mea.

      …În ultimii doi-trei ani s-a înmulțit numărul celor care, nepoftiți, ne dau nouă, moldovenilor, sfaturi, ne dau lecții chiar, cum să ne numim graiul. Nu cum să-l învățăm, cum să-l studiem, să-l cultivăm, să-l ocrotim. Ci ne apucă de rever, ne dau din deget și «ne bagă bumbac în cap»:«Limba maternă a populației autohtone și majoritare din Republica Moldova nu este alta decât limba română, acea prin care ne putem înțelege cu Domniile voastre direct fără traduceri și traducători» (M.S. 25. 03. 1993).

      Parcă savanții români, filologi de vază, care au semnat acest Apel către Parlamentul Republicii Moldova, n-ar cunoaște un adevăr foarte vechi, amintit încă în 1954 de un alt filolog român, nu mai puțin vestit decât Domniile lor, și anume Emil Petrovici: «Deosebirile dintre limbile literare olandeză, flamandă și bură, dintre națiile olandeză, flamandă și bură nu sunt mai mari decât cele dintre limba literară română și limba literară moldovenească…Așadar și cazul limbii românești, și al limbii moldovenești este un bun exemplu pentru a ilustra cum două dialecte apropiate devin în mod paralel limbii literare naționale deosebite, fără ca prin aceasta fiecare din ele să primească un fond principal de cuvinte și o structură gramatica deosebită…».

      Nu știm în ce măsură am putea vorbi, în cazul limbii moldovenești și al limbii române, despre «limbi literare deosebite». Acestea sunt probleme ce țin de competența lingviștilor.

 

 

Pe noi, aici, și pe parcursul lucrării, ne interesează numai denumirea limbii, acel aspect istoric, etnic și sociocultural, care prin nimic, se știe bine, nu afectează și nu deformează esența pur lingvistică a actului de comunicare și de înțelegere. Aspect care însă, dacă este ignorat, adânc și dureros lezează conștiința lingvistică și demnitatea națională a purtătorilor limbii date.

      «Populația autohtonă și majoritară din Republica Moldova» — știe și se mândrește că vorbește o limbă romanică, de origine latină;

— treptat se convinge că grafia latină servește adecvat necesității limbii materne;

— ea știe, nu mai puțin decât filologii români, că se poate înțelege cu Domniile lor «direct, fără traduceri și traducători»;

— populația autohtonă majoritară din Republica Moldova știe și se căznește că a rămas în urmă «la examenul de grai» (L. Botnaru)…

      De aceea populația autohtonă majoritară din Republica Moldova, recunoscătoare, încurajează, susține eforturile cu adevărat eroice ale lingviștilor chișinăueni, ajutorul dezinteresat al filologilor români în munca grea și de lungă durată a lichidării restanțelor la însușirea și cultivarea scrisului și vorbirii literare.

      Populația băștinașă majoritară din Republica Moldova acceptă cu înțelepciune toate măsurile și acțiunile preconizate și întreprinse de lingviștii moldoveni și de filologii din România în această direcție.

      Populația autohtonă majoritară din Republica Moldova roagă numai una — ce poate fi mai corect — roagă respectuos: să nu i se dea lecții cum să-și boteze copiii, cum să păstreze și să ocrotească memoria strămoșilor, cum să-și denumească țara, cum să-și denumească limba strămoșească, limba mamei.

      Filologii români, adresându-se Parlamentului Republicii Moldova, afirmă că «limba în care ne putem înțelege nu este alta decât limba română».

      Populația autohtonă majoritară din Republica Moldova deloc nu poate înțelege de ce nu ne-am putea înțelege, dacă limba Domniilor voastre se numește românească, iar limba Domniilor noastre se numește moldovenească? Doar ne înțelegem, domnilor! Doar numai aceasta importă. Și ne înțelegem nu de azi, ci de mult mai înainte de 1918, 1862:.. Chiar și atunci când exista numai noțiunea de «moldovan» strămoșii noștri se înțelegeau…

      Atunci de ce sfădim lumea, de ce ațâțăm zâzanie între oameni?

      Filologii români, ca și cei din Republica Moldova, știu foarte bine că flamanzii și olandezii, catalanii și valencienii, sârbii și croații, francezii și valonii, luxemburghezii și nemții și mulți, mulți alții «se înțeleg direct, fără traduceri și traducători». Devine clar că denumirea limbii nu influențează nici într-un fel actul comunicării, al înțelegerii. Credem că e timpul să ne pătrundem de acest adevăr și noi, și străinii… Zâzania, delicat vorbind, lingvistică ne-a adus în pragul unei dezbinări. Dacă nu ne vom astâmpăra, dacă vom continua ca în anii trecuți, zâzania poate deveni vrajbă și ea poate prefigura — de ce să ascundem — și o altă dezbinare. Ceea ce noi deloc nu ne dorim.

      În articolul «Cât ne vor învăța străinii?» (M.S. 18. 01. 1992) publicistul V. Odoleanu, scriind cu amărăciune despre o «zâzanie de care profită străinii spre a ne… poci sufletele», ne amintește poezia poetului român Zinovie Buruiană «Scrisoare către nepot» (în memoria lui A. Mateevici), din care reproducem un catren:

 

«Ce e mai grav, c-adesea se găsesc

 

Persoane chiar din neam moldovenesc,

 

Care susțin această neghiobie —

 

Din josnică slugărnicie…»

Nu cunoaștem conținutul «neghiobiei» poetizate, nu știm cine și pe cine «slugărnicește josnic…» Ni s-a părut însă semnificativ, că poetul român folosește expresia «neam moldovenesc». O fi știut Domnia sa despre ce scrie…

      …«Bineînțeles, ne avertizează lingviștii ruși R. Budagov și S. Bernștein, foarte des citați la noi, problema nu se reduce la denumire, însă și denumirea are o mare importanță pentru înțelegerea justă a esenței fenomenului».

      Fiind un factor autonom în raport cu esența lingvistică a actului comunicării, denumirea limbii se manifestă ca un drapel, ca un simbol unificator al națiunii, una din pietrele de temelie ale conștiinței de sine naționale.

      Mai bine, mai plastic și mai profund a consemnat aceste aspecte poetul moldovan Victor Teleucă:

 

Mai bună și mai dulce decât toate

 

e pentpu mine limba mea

 

și pentru tine — limba ta,

 

și pentru dânsul — limba lui.

 

O altă limbă mai frumoasă nu-i,

 

din care omul cântecul își scoate.

 

Izvoarele vorbesc moldovenește,

 

Moldovenește fiica îmi zâmbește

 

 

Moldovenesc e viitorul meu

 

ca și trecutul tatălui ateu.

 

E limba mea pe care mama

 

mi-a pus-o-n suflet pentru drum

 

și-așa-i de nouă șl bogată,

 

că n-o știu bine nici acum.

Victor Teleucă. O altă limbă mai frumoasă nu-i.

      Într-un «instantaneu românesc», găzduit de Moldova Suverană» (9. 02. 1993) și intitulat, oricum neobișnuit în raport cu concepția acestei publicații — «Ne moldovenește Prutul» scriitorul V. Ladaniuc reproduce «un vers de vibrație intensă» — «Pro Basarabia și Bucovina» în care poetul gălățean Vasile Dănilă înșiră chinuitoarele-i orturi sufletești, căci, scrie Domnia sa, folosind diverse forme verbale, create ad-hoc: «…și ma moldovenește…». Este curioasă folosirea derivatului de la vechiul verb «a moldoveni într-un context poetic care pledează pentru altceva.

Neștiind că denumirea limbii romanice vorbite de moldoveni nu este primită de anumiți autori, poeți străini au cântat și cântă limba moldovenească,

…Acest grai de nestemate rare.

 

Aud în el cum iarba înverzește,

 

Cum suie păsări în adâncul lui

 

Și fulgeru-n iuțeala zborului

 

Ploi de viată câmpului vestește

 

Așa-i moldava limbă, mie dragă,

 

Ca însetatului cel strop de apă

 

În care Eminescu și cu Creangă

 

Șipote de dor în inimi sapă.

 

Andrei Miastskivskii. Limba moldovenească. (Traducere Ion Gheorghiță).

Un alt cunoscut poet și traducător scrie (în limba rusă):

Степь шумит, приближаясь к ночлегу,

 

 

Загоняя закат за курган,

 

И тяжёлую тащит телегу

 

Ломовая латынь молдаван.

 

Отгремел, отблистал Капитолий

 

и не стало победных святынь.

 

Только ветер Днестровских раздолий

 

Ломовую гоняет латынь.

S. Lipkin. Moldavskii iazâk.

Destinul limbii romanice vorbite de moldoveni l-a cântat poate cel mai inspirat dintre autorii contemporani poetul Naum Corjavin în vestitele sale «Din poeziile despre Moldova», care la vremea lor n-au putut fi publicat .

 

Limbi din ginta cea latină

 

Pe Pământ cu tânăr rost

 

V-au ghiontit cu nici o vină,

 

Dar rămâneți cum ați fost.

 

Diferiți la grai și soartă,

 

Oameni simpli precum sînt

 

Taina dragostei vă poartă

 

Cu mândrie pe pământ.

 

E-un ceva, un fără nume

 

Cu sens mare dar și sfânt

 

 

Tot ce poate visul lumii

 

Împleți într-un cuvânt.

 

Un ecou de liturghie

 

Veșnic nou de antic scut

 

În Moldova armoniei

 

Pe-acest plai l-am cunoscut.

 

Mă întreb: se poate oare

 

Să dispară tam-nisam

 

Clarul gândului cel mare

 

Care-l poartă azi un neam,

 

Cinstea, vrerea, amintirea

 

Unor vremuri vechi și noi?

 

De vă pierde omenirea,

 

Să pierim și noi cu voi…

Naum Corjavin. Din poeziile despre Moldova. (Traducere Victor Teleucă).

      Într-adevăr, «taina dragostei» acestei limbi romanice în Moldova «o poartă» de sute de ani «cu mândrie pe pământ», «oamenii simpli precum sunt»-moldovenii. Această taină, această dragoste e atât de adâne înrădăcinată în sufletul și inima lor, că în ciuda tuturor «ghionturilor cu nici o vină», ei o consideră a lor și o denumesc moldovenească.

      Filologii nepărtinitori din lume fixează și recunosc ca pe un fapt național-cultural, constituit și statornicit pe parcursul istoriei, denumirea «limba moldovenească». Aducem numai câteva exemple (această problemă fiind obiectul unei alte lucrări).

      Filologul american Franclin Folsom, reconstituind în volumul «Cartea limbii «(The Language book. New-Iork, 1963) arborele genealogic al limbilor indoeuropene, îngistrează printre «limbile vii», alături de franceza, portugheză, română, spaniolă, «limba moldovenească…». Autorul american fixează și denumirile altor limbi romanice, sardina, provensala, catalana…

      Este mai mult decât curios faptul că, bunăoară provensala, catalana, care nici pe departe nu au funcțiile limbii moldovenești (întâi de toate, limba oficială a unui stat multisecular independent, limbă națională cu prestlgiu politic național-istoric ș. a.) sunt recunoscute de filologia (politica lingvistică) română. Denumirea Limba moldovenească, limba romanică vorbită de moldoveni, nu este recunoscută de politica lingvistică (filologia) română… Oare au ceva comun aceste exhibiții cu știința limbii?

 

Dicționarul Enciclopedic (DE, voi. I, Buc., 1993, p. 337) fixează: «Catalan. — ă. I. Populația Cataloniei (Spania); mai trăiesc în Aragon, ins. Baleare, Franța, Italia… Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Catalonia. 2. Care aparține Cataloniei sau Catalonilor. 3. Limba romanică vorbită de cataloni». Aceeași citim și in DER (Dicționarul Enciclopedic Român, I, 1962). Acesta din urmă nu înregistrează nici numele etnic moldovan, nici limba romanică vorbită de moldoveni — limba moldovenească. Singurul lucru care și l-au putut permite autorii Dicționarului Enciclopedic Român (voi. III, 1965, p. 399) în legătură cu adjectivul moldovenească a fost să includă articolul cu acest titlu însemnând «dans popular romanesc» (sic!). DER conține și articolul «Moldovanul» «vârf în partea centrală a munților Fărăgașului, cel mai înalt din Carpații românești». Slavă Domnului, măcar aici Moldovanul s-a dovedit a fi cel mai înalt. Însă, spun ardelenii, că până va apărea volumul III al Dicționarului Enciclopedic denumirea muntelui Moldovanul va fi schimbată în Românul.

      Într-un studiu sociolingvistic foarte documentat, publicat la Tubingen în 1978, faimosul filolog german Harald Haarman, constatând că «numărul persoanelor care vorbesc limba moldovenească a crescut din 1959 (pana in 1970) cu 21,6% trage concluzia:

«Moldovenii fac parte din cei care iși pastreaza cel mai bine limba națională ca limbă maternă».

Anume această realitate confirmă poetic Petru Cărare în poezia sa «Eu nu mă las de limba noastra»:

lui Alexei Mateevici

 

În rând cu alte nume sfinte —

 

Icoană vie printre zei —

 

Te-am pus ca să te ținem minte

 

În veci, părinte Alexei.

 

Cobori un pic din slăvi albastre

 

Și calcă-ne din nou pământul, —

 

În fața ta și-a limbii noastre,

 

Te rog, ascultă-mi jurământul.

 

De-ar fi cumva să fim vreodată

 

Loviți de sus de-o soartă strâmbă,

 

Mai bine muți o viață toată,

 

Decât lipsiți de-a noastră limbă.

 

Voi, ce-mi vorbiți de-o altă limbă,

 

Nu ml-o șoptiți pe sub fereastră, —

 

Părerea mea nu se mai schimbă:

 

Eu nu mă las de limba noastră.

 

Cât timp în lumea zgomotoasă

 

Va fi suflare omenească,

 

De-a pururi sfântă și frumoasă,

 

A noastră limbă să trăiască.

 

Sortită-n veci de-a nu apune.

 

Cu-a sa rostlre-nalt măiastră,

 

Mereu sub soare să răsune.

 

Ca o cântare, limba noastră.

 

Voi, ce-mi vorbiți de-o altă limbă.

 

Nu mi-o șoptiți pe sub fereastră, —

 

Părerea mea nu se mai schimbă:

 

Eu nu mă las de limba noastră.

Petru Cărare. Eu nu mă las de limba noastră.

 

Petre. P. Moldovan, cartea ”Moldovenii în istorie

 

Sursa: https://terramoldaviae.wordpress.com/2020/12/03/pentru-limba-noastra-moldoveneasca-5/

 

 

    Nu sunt comentarii

Conectați-vă pentru a scrie

×