VEŞNICIA STEAGULUI ROŞU AL MOLDOVEI
30.08.2023
3
5827
VEŞNICIA STEAGULUI ROŞU AL MOLDOVEI
Ne apărăm de propagandă!
VEŞNICIA STEAGULUI ROŞU AL MOLDOVEI
III. Trădarea a simbolurilor Moldovei

Cît de nezdruncinată ar părea concluzia consolidată a istoricilor privind continuitatea cromaticii roşii şi a componentelor steagului moldovenesc, ea A FOST FALSIFICATĂ ŞI TRĂDATĂ. La 27.04.1990, cînd Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti (preşedinte M.Snegur), a adoptat Legea Nr. 5-XII privind anularea steagului naţional-statal al Moldovei. Fără o minimă expertiză, fără măcar o încercare de fundamentare ştiinţifică: istorică, naţională, încălcînd orice procedură parlamentară, s-a declarat: «Drapelul de stat al RSSM – tricolorul…».
Aceasta a fost primul act de falsificare grosolană la nivel parlamentar a temeliilor istorico-politice ale statalităţii moldoveneşti.
Aceasta a fost primul act al trădării conştiinţei naţional-statale a întemeietorilor Statului Moldovenesc.
Acest act trădător, urmat de alte hotărîri antimoldoveneşti anticonstituţionale, a avut urmări fatale pentru unitatea Statului Moldovenesc, pentru întregirea Republicii Moldova.

La 12.05.1990 Sovietul Suprem aprobă un document: Regulamentul privind drapelul de stat al RSSM, care a stabilit: «Drapelul de stat al RSSM – Tricolorul – este simbol oficial al suveranităţii de stat a RSSM. El simbolizează trecutul, prezentul şi viitorul Statului Moldovenesc, reflectă principiile lui democratice, tradiţia istorică a poporului moldovenesc, egalitatea în drepturi, prietenia şi solidaritatea a tuturor cetăţenilor republicii».
Decizia dată a fost amendată cu 5 milioane dolari pentru asemănarea cu steagul Romînesc, cromatica, proporțiile steagului au fost schimbate.
Reamintim că istoria Moldovei începe odată cu certificarea etnonimului moldoveni (sec. XIII), care au întemeiat Ţara Moldovei în veacul XIV. Steagul Moldovei cu stema capul de bour este atestat încă din veacurile XIV – XV. Bunăoară, Letopiseţul moldo-rus (1359 – 1504) menţionează: «Dragoş voievod şi-a făcut pecete voievodală în toată ţara cu capul de bour»…
A treia zi după adoptarea Legii RSSM Nr. 5-XII (privind impunerea cu sila a tricolorului), Sovietul orăşenesc Tiraspol a adoptat hotărîrea de a nu folosi în Tiraspol şi în localităţile subordonate tricolorul. În aprilie – mai 1990 organele eligibile executive din raioanele şi oraşele din stînga Nistrului şi din sudul republicii au luat hotărîri de a refuza categoric simbolul unui stat străin – tricolorul.
În Informaţia cu privire la situaţia social-politică din republică privind supravegherea de către organele procuraturii a executării legilor despre simbolica de stat» din 14.09.1990 se constata: «Analiza materialelor prezentate (de către membrii colegiului Procuraturii Generale) permite să se tragă concluzia, că situaţia social-politică din republică este foarte încordată…».
Controalele au arătat, că în stînga Nistrului şi în sudul republicii «nu se execută legile RSSM cu privire la funcţionarea limbilor şi simbolica de stat…».

«Din 27 aprilie 1990 pînă 14 septembrie 1990 în republică au fost înregistrate 104 cazuri de respingere hotărîtă, de atentate asupra simbolicii impuse cu sila…».
Procuratura Generală sublinia în mod deosebit: «Se cere de menţionat că ASTFEL DE ACŢIUNI AU AVUT LOC APROAPE ÎN TOATE ORAŞELE ŞI SATELE REPUBLICII, nu numai în cele din stînga Nistrului şi din sudul Moldovei».
Colegiul Procuraturii Generale în vederea «stabilizării situaţiei» a propus:
«să se revină la Legea cu privire la funcţionarea limbilor, să se modifice unele prevederi;
urgent să se reexamineze chestiunea tricolorului şi a stemei republicii…» –
Însă Procuratura Generală şi Sovietul Suprem au ignorat voinţa majorităţii covîrşitoare a cetăţenilor republicii. Drept răspuns la concluziile principiale bărbăteşti ale juriştilor experimentaţi, profesionişti cu autoritate, chemaţi să ocrotească drepturile şi libertăţile cetăţenilor, integritatea şi suveranitatea ţării, Procuratura RSSM de acum în august 1990 ancheta trei cazuri penale pe motive de nesupunere legilor privind închinarea tricolorului… S-a întîmplat ceea ce a prezis reputatul jurist A.Potîngă: «Cu Codul penal nu vom instaura ordinea». Impunerea agresivă a unor legi antimoldoveneşti, antistatale s-a soldat cu dezbinarea Republicii Moldova.
  1. achilles
    Achilles Anvelope este o marcă din Indonezia specializată în producerea de anvelope de înaltă calitate la prețuri accesibile. Gama noastră include o varietate de anvelope pentru autoturisme, SUV-uri, camioane, crossover-uri și vehicule mici de transport. Achiziționați anvelope Achilles aici pentru șoferii care preferă un stil de conducere calm și confortabil. Cumpărați anvelope în Chișinău la prețuri avantajoase chiar acum!

    Toate anvelopele sunt dezvoltate folosind tehnologia Ecosafe, care îmbunătățește semnificativ performanțele autovehiculului pe șosea, reduce rezistența la rulare și contribuie la economisirea combustibilului, aici oferind beneficii semnificative șoferilor. Principalul avantaj al anvelopelor Achilles este prețul accesibil la o calitate înaltă. Acest lucru se datorează amplasării noastre în Indonezia, cel mai mare furnizor mondial de cauciuc natural din care sunt fabricate anvelopele. Acum, gama Achilles este disponibilă în Chișinău și în Moldova, iar dumneavoastră puteți achiziționa aceste anvelope pe teritoriul țării noastre.

    Anvelopele de vară Achilles, caracteristici:
    Anvelopele de vară Achilles se potrivesc perfect atât pentru cei care iubesc să conducă rapid, cât și pentru cei care preferă o conducere mai liniștită. Principalele avantaje ale anvelopelor de vară includ o aderență excelentă pe drumuri uscate, manevrabilitate perfectă și durata lungă de viață. Pe drumuri umede, anvelopele se comportă în siguranță. Achiziționați anvelope de vară Achilles la un preț accesibil în magazinul nostru online.

    Anvelopele de iarnă Achilles, caracteristici:
    Anvelopele de iarnă Achilles sunt o alegere excelentă pentru cei care pun accent pe siguranța pe drumurile acoperite de zăpadă. Anvelopele se descurcă bine și pe gheață, iar distanța scurtă de frânare vă ajută să evitați situațiile neplăcute. Profilul specific asigură îndepărtarea zăpezii din zona de contact, iar compoziția specială a cauciucului face anvelopele confortabile la temperaturi scăzute.

    Caracteristici:

    Reducere cu 80% a zgomotului.
    Aderență de 100% pe suprafața uscată.
    Aderență de 100% pe suprafața umedă.
    Stabilitate de 100%.
    Puteți lăsa o cerere pe site-ul achilles.md sau ne puteți găsi la numărul de telefon: +37360238875.

    Cumpărare anvelope în Moldova, Anvelope Achilles, Anvelope pentru autoturisme, Anvelope de iarnă Achilles, Anvelope de vară Achilles, Anvelope pentru SUV-uri, Anvelope accesibile în Chișinău, Anvelope pentru camioane, Anvelope crossover Achilles, Anvelope cu aderență bună, Cumpărare anvelope ieftine, Anvelope de calitate Achilles, Magazin online de anvelope Achilles, Vânzare anvelope la prețuri mici, Cumpărare anvelope online, Cele mai bune anvelope pentru autoturisme, Brandul Achilles în Moldova, Economie de combustibil cu anvelopele Achilles, Anvelope auto cu manevrabilitate bună, Anvelope de iarnă de încredere pentru o conducere sigură, Oferte la anvelope Achilles, Anvelope pentru autoturisme, Anvelope cu uzură redusă Achilles, Anvelope pentru crossover-uri și SUV-uri, Anvelope pentru conducerea în oraș, Vânzare de anvelope auto, Magazin online Achilles.md, Anvelope pentru economisirea combustibilului, Anvelope Achilles în Moldova, Cumpărare de anvelope de vară la un preț avantajos, Anvelope pentru o conducere confortabilă, Anvelope auto accesibile, Anvelope cu rezistență la uzură ridicată, Anvelope pentru crossover-uri și SUV-uri, Anvelope pentru trafic urban, Magazin online Achilles.md, Anvelope de iarnă cu aderență excelentă, Cumpărare anvelope pentru camioane, Anvelope pentru condiții de iarnă, Anvelope pentru gheață și zăpadă, Pneuri pentru camioane, Anvelope de vară pentru iubitorii de mașini, Cumpărare anvelope pentru autoturisme online, Anvelope Achilles cu reducere, Anvelope crossover pentru o conducere sigură, Anvelope pentru transport urban, Vânzare anvelope la prețuri reduse, Anvelope pentru economisirea combustibilului, Anvelope Achilles în Chișinău, Cumpărare de anvelope de vară la prețuri avantajoase.
    07 ноября 2023, 07:02
    +1
    1. Yokahoma
      Yokohama.md: Partenerul Ideal pentru Anvelope de Încredere și Călătorii Sigure

      Bine ați venit pe platforma Yokohama.md, destinată anvelopelor auto de înaltă calitate și experiențelor de conducere fără compromisuri. Aici veți găsi anvelope care vă asigură siguranță și performanță superioară, indiferent de condițiile de pe drum.

      Portofoliul nostru diversificat de anvelope se potrivește tuturor tipurilor de vehicule, de la mașini urbane la SUV-uri și vehicule de lux. Echipa noastră de experți este întotdeauna disponibilă pentru a vă oferi consultanță personalizată și a vă ajuta să selectați anvelopele ideale pentru vehiculul dvs.

      Cu Yokohama.md, fiecare călătorie devine una sigură și confortabilă, indiferent de sezon. Ne preocupăm de satisfacția clienților și oferim opțiuni convenabile pentru comandă și livrare rapidă.

      Pentru mai multe informații și pentru a achiziționa anvelopele potrivite, vă rugăm să ne contactați la:
      09 ноября 2023, 12:53
      0
      1. Razvan
        Un incident minor, cum ar fi o zgârietură, poate fi complet acoperit într-un scenariu și parțial în altul, în funcție de respectarea procedurilor. De aceea, lipsa garanției nu reduce responsabilitatea, ci o mută din zona banilor blocați în zona regulilor contractuale și a comportamentului utilizatorului.

        Cum funcționează modelul economic din spate

        Pentru companii, inchirieri auto bucuresti fara garantie nu este o pierdere de siguranță, ci o reorganizare a modului în care este gestionat riscul. În loc să depindă de depozite financiare, modelul se bazează pe utilizare constantă și rotație rapidă a flotei.

        Asigurările de flotă distribuie riscul și îl transformă într-un cost previzibil. În paralel, analiza comportamentului clienților permite identificarea tiparelor relevante fără a afecta experiența utilizatorului. Nu este vorba despre supraveghere, ci despre eficiență operațională.

        Date simple — frecvența închirierilor, istoricul incidentelor, respectarea termenilor — sunt suficiente pentru a menține echilibrul sistemului. Profitul nu mai vine din penalizări sau situații excepționale, ci din utilizarea continuă a resurselor. Este o trecere de la reacție la prevenție și optimizare.

        De ce Bucureștiul accelerează acest model

        Bucureștiul este un oraș în care mobilitatea este indispensabilă, dar deținerea unei mașini devine tot mai dificilă. Traficul intens, lipsa parcărilor și costurile constante fac ca proprietatea auto să fie mai degrabă o povară decât un avantaj.

        În același timp, nevoia de deplasare rămâne ridicată. Această contradicție generează cerere pentru soluții flexibile. Orașul este tranzitat zilnic de turiști, oameni de afaceri și vizitatori care au nevoie de acces rapid, fără bariere administrative. Pentru ei, garanția este o pierdere de timp.

        În paralel, tot mai mulți locuitori renunță la mașina personală. Freelancerii, expații și profesioniștii mobili preferă accesul punctual în locul costurilor fixe și al obligațiilor permanente. În acest context, serviciile fără garanție devin o soluție naturală, adaptată ritmului urban.

        Cum alegi corect un serviciu de închiriere

        Chiar dacă procesul pare simplu, alegerea unui serviciu fără garanție necesită atenție. Primul criteriu este transparența: informațiile despre costuri, acoperiri și condiții trebuie să fie clare, fără ambiguități. Lipsa clarității este adesea un semnal de risc.

        Al doilea element este consistența reputației. Nu sunt relevante doar evaluările generale, ci repetarea acelorași experiențe în recenzii diferite. Tiparele contează mai mult decât opiniile izolate.

        Al treilea aspect este structura reală a prețului. O ofertă aparent avantajoasă poate ascunde limitări sau costuri suplimentare. Întrebările directe sunt esențiale: ce acoperă asigurarea, dacă există franșiză și cum sunt gestionate daunele. Răspunsurile clare indică un sistem bine organizat și predictibil.

        Alegerea corectă nu este despre prețul cel mai mic, ci despre stabilitatea experienței.

        Serviciile de închirieri auto Otopeni – mobilitate imediată fără bariere

        Un exemplu concret al acestei evoluții este reprezentat de serviciile de închirieri auto Otopeni, inclusiv cele oferite prin inchirieriauto-otopeni.com. Aceste servicii sunt gândite pentru un scenariu foarte clar: clienți care ajung în România și au nevoie de mobilitate imediată, fără întârzieri și fără proceduri complicate.

        Avantajul principal este accesul direct la mașină din aeroport, eliminând complet timpii morți și etapele birocratice. În multe situații sunt disponibile opțiuni fără garanție sau cu cerințe financiare reduse, ceea ce simplifică semnificativ întregul proces.

        Flota variată permite adaptarea la nevoi diferite, de la deplasări scurte în oraș până la călătorii mai lungi în afara Bucureștiului. În plus, costurile sunt clare și previzibile, ceea ce reduce incertitudinea și facilitează deciziile rapide.

        Într-un context în care timpul este resursa principală, acest tip de serviciu transformă închirierea auto dintr-un proces birocratic într-o soluție directă, eficientă și adaptată realității urbane actuale.
        03 мая 2026, 22:00
        0

        Войдите, чтобы написать

        ×